Fundar 13472 Resultados para: Îi
pe acesta Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii, deoarece nu era posibil să fie ţinut sub [puterea] ei. (Faptele Apostolilor 2, 24)
Mi-ai făcut cunoscute căile vieţii, mă vei umple de bucurie cu prezenţa ta». (Faptele Apostolilor 2, 28)
Dar fiind profet şi ştiind că Dumnezeu îi făcuse jurământ să aşeze pe tronul său un descendent al lui, (Faptele Apostolilor 2, 30)
Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi suntem martorii acestui [fapt]. (Faptele Apostolilor 2, 32)
Înălţat fiind acum la dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, l-a revărsat pe acesta, aşa cum vedeţi şi auziţi voi. (Faptele Apostolilor 2, 33)
până când îi voi pune pe duşmanii tăi scăunel picioarelor tale!». (Faptele Apostolilor 2, 35)
Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei care sunt departe, pentru oricâţi i-ar chema Domnul Dumnezeul nostru”. (Faptele Apostolilor 2, 39)
Aşadar, cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi. Şi în ziua aceea li s-au adăugat cam la trei mii de suflete. (Faptele Apostolilor 2, 41)
Ei erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea [fraternă], la frângerea pâinii şi la rugăciune. (Faptele Apostolilor 2, 42)
Voi l-aţi ucis pe cel care conduce la viaţă, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi pe acesta căruia noi îi suntem martori. (Faptele Apostolilor 3, 15)
Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aceasta, la fel ca şi conducătorii voştri, (Faptele Apostolilor 3, 17)
pe care cerul trebuie să-l primească până în timpurile restabilirii tuturor [lucrurilor] despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor săi profeţi din veşnicie! (Faptele Apostolilor 3, 21)