1. Maestrului de cor. Pentru instrumente cu coarde. Pe harpa cu opt coarde. Psalm. Al lui Davíd.

2. Doamne, în mânia ta, nu mă mustra şi, în furia ta, nu mă pedepsi!

3. Ai milă de mine, Dumnezeule, căci am ajuns fără putere; vindecă-mă, Doamne, că-mi tremură oasele

4. şi sufletul mi-i tare zbuciumat! Iar tu, Doamne, până când?…

5. Întoarce-te, Doamne, mântuieşte sufletul meu, salvează-mă pentru milostivirea ta!

6. Pentru că nu este nimeni dintre cei morţi care să-şi amintească de tine; în locuinţa morţilor, cine te va preamări?

7. Sunt istovit de [atâta geamăt], în fiecare noapte mă zvârcolesc în patul meu şi cu lacrimile mele scald aşternutul meu.

8. Mi s-au împăienjenit ochii de indignare, am îmbătrânit între toţi asupritorii mei.

9. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei care săvârşiţi nelegiuire, căci a auzit Domnul glasul plângerii mele!

10. A auzit Domnul cererea mea, Domnul a primit rugăciunea mea.

11. Să se ruşineze şi să tremure toţi duşmanii mei; să se retragă şi să se ruşineze îndată!





“A sua casa deve ser uma escada para o Céu”. São Padre Pio de Pietrelcina