Cartea lui Iob, 9

Biblia Romano-Catolică

1 Iob a luat cuvântul şi a zis:

2 „Într-adevăr, ştiu că e aşa. Cum ar putea să fie drept omul înaintea lui Dumnezeu?

3 Dacă ar dori să se certe cu el, nu i-ar răspunde la una dintr-o mie [de provocări].

4 El este înţelept cu inima şi tare în putere. Cine s-a întărit împotriva lui şi are pace?

5 El mută munţii fără ca ei să ştie că îi răstoarnă în mânia lui.

6 Cutremură pământul din locul lui şi coloanele sale se clatină.

7 Vorbeşte soarelui şi nu răsare şi sigilează stelele.

8 Întinde singur cerurile şi umblă pe înălţimile mării.

9 El face Ursa, Orionul şi Pleiadele şi camerele din Temán.

10 El face lucruri mari, care nu pot fi pătrunse, fapte minunate, care nu pot fi numărate.

11 Iată, trece pe lângă mine, şi eu nu-l văd; se duce, şi eu nu-mi dau seama.

12 Dacă el se ridică, cine-l face să se întoarcă şi cine-i poate spune: «Ce faci?»?

13 Dumnezeu nu-şi întoarce mânia; sub el sunt înjosite ajutoarele orgoliului.

14 Dar eu cum să-i răspund şi cum să aleg cuvintele mele împotriva lui?

15 Chiar dacă aş fi drept, nu i-aş putea răspunde şi ar trebui să cer îndurare celui care mă judecă.

16 Dacă aş striga şi mi-ar răspunde, nu aş fi sigur că a ascultat glasul meu.

17 El mă striveşte în furtunăşi înmulţeşte ce este zdrobit în mine pe degeaba.

18 Nu lasă să mi se întoarcă suflarea şi mă satură cu amărăciune.

19 Cât despre forţă, el este puternic. Cât despre judecată, cine mă va prezenta?

20 Dacă aş fi drept, gura mea m-ar învinovăţi; de-aş fi neprihănit, el mă va declara vinovat. Cruzimea lui Dumnezeu

21 Dacă eu sunt neprihănit, nici eu însumi nu ştiu; îmi resping viaţa.

22 Totuna! De aceea am zis: el îi nimiceşte fie pe cel neprihănit, fie pe cel nelegiuit.

23 De-ar aduce biciul moartea dintr-odată! El ia în râs disperarea celor nevinovaţi.

24 Pământul este dat în mâna celui nelegiuit şi acoperă feţele judecătorilor lui. Dacă nu el, atunci cine altul?

25 Zilele mele trec mai repede decât cel care aleargă, fug fără să vadă binele.

26 Se duc precum corăbiile de stuf, ca vulturul care se repede asupra prăzii.

27 Dacă zic: «Voi uita plângerea mea, îmi voi schimba înfăţişarea şi voi fi vesel»,

28 mă înspăimânt de toate chinurile mele. Ştiu că nu mă vei considera nevinovat.

29 Eu sunt nelegiuit: de ce să mă mai obosesc în zadar?

30 Chiar dacă m-aş spăla în ape din zăpadă şi mi-aş curăţa cu leşie palmele,

31 tu tot m-ai cufunda în groapă, că s-ar scârbi de mine şi hainele mele.

32 Căci nu este niciun om ca mine care să-i răspundă şi să mergem împreună la judecată.

33 Nu este între noi un arbitru care să-şi pună mâna peste noi amândoi,

34 să îndepărteze toiagul său de deasupra mea şi mânia lui să nu mă înspăimânte.

35 Atunci aş vorbi şi nu m-aş teme de el, dar nu este aşa; eu sunt singur cu mine.




Versículos relacionados com Cartea lui Iob, 9:

Iov 9 este un capitol în care Iov se reflectă asupra neprihănirii lui Dumnezeu și cât de imposibil ca omul să fie drept înaintea lui. El se întreabă cum o ființă umană poate fi chiar înaintea lui Dumnezeu, care este atât de puternică și înțeleaptă. Job își amintește, de asemenea, mizeria care trece și cât de neputincioasă în fața situației. Iată cinci versete legate de subiectele abordate la Job 9:

Psalmul 9:7-8: "Dar Domnul domnește pentru totdeauna; și-a stabilit tronul pentru a judeca. El însuși judecă lumea cu dreptate; guvernează popoarele cu dreptate." Acest verset vorbește despre cum este Dumnezeu doar în deciziile sale și despre cum este un conducător drept.

Proverbe 3:5-6: "Încrederea în Domnul din toată inima ta și nu te sprijini în propria înțelegere; recunoaște-l pe Domnul în toate căile tale și El îți va îndrepta căile." Acest verset vorbește despre încrederea lui Dumnezeu, chiar și atunci când lucrurile par imposibile.

Romani 3:23-24: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu, fiind justificate gratuit de harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus”. Acest verset vorbește despre modul în care toată lumea a păcătuit și nu poate fi dreaptă de la sine, dar pot fi justificate prin Isus Hristos.

Isaia 55:8-9: „Căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre, nici căile voastre căile mele, spune Domnul. Căci, la fel cum cerul este mai înalt decât pământul, la fel și căile mele sunt cele mai mari decât căile tale și ale mele gânduri mai mult decât gândurile tale ". Acest verset vorbește despre modul în care Dumnezeu are o perspectivă mai mare și mai înaltă decât cea a ființelor umane și cum nu putem înțelege complet căile lor.

Iacov 1:2-4: „Frații mei, luați în considerare faptul că trec prin diverse încercări, pentru că știți că dovada credinței voastre produce perseverență. Și perseverența trebuie să aibă o acțiune completă, pentru a putea fi matur și neprihănit, fără a lipsi orice. " Acest verset vorbește despre modul în care încercările ne pot ajuta să creștem și să ne maturizăm în credința noastră.


Chapters: