Encontrados 422 resultados para: voastră
astfel încât noi înşine ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia voastră şi credinţa în toate persecuţiile voastre şi în strâmtorările pe care le suportaţi. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 4)
cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul veşnic s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu, va curăţi conştiinţa voastră de faptele moarte, pentru a aduce cult Dumnezeului celui viu. (Scrisoarea către Evrei 9, 14)
Să nu părăsiţi adunarea voastră, după obiceiul unora, ci să vă îndemnaţi, cu atât mai mult cu cât vedeţi că se apropie ziua! (Scrisoarea către Evrei 10, 25)
Ceea ce înduraţi este spre învăţătura [voastră]. Dumnezeu vă tratează ca pe nişte fii; căci care este fiul pe care tatăl nu-l pedepseşte? (Scrisoarea către Evrei 12, 7)
Căci dacă ar intra în adunarea voastră un om cu inel de aur, cu haine luxoase şi ar intra şi un sărac cu haine ponosite, (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 2)
nu aţi judeca în mintea voastră şi nu aţi deveni judecători cu gânduri perverse? (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 4)
Oare nu ei insultă numele cel sfânt care a fost invocat asupra voastră? (Scrisoarea sf. apostol Iacób 2, 7)
Dar dacă aveţi gelozie amară şi rivalitate în inima voastră, nu vă lăudaţi şi nu minţiţi împotriva adevărului. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 3, 14)
Tânguiţi-vă, gemeţi şi plângeţi! Râsul vostru să se schimbe în plâns, iar bucuria voastră, în întristare! (Scrisoarea sf. apostol Iacób 4, 9)
dar nu ştiţi ce va fi mâine! Căci ce este viaţa voastră? – Voi sunteţi ca un abur care apare pentru puţin şi apoi dispare îndată. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 4, 14)
Dar acum vă mândriţi cu lăudăroşenia voastră. Orice astfel de laudă este rea. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 4, 16)
Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre au fost roase de molii. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 2)