Encontrados 359 resultados para: v-a

  • pentru că v-aţi răzvrătit împotriva cuvântului meu în pustiul Sin, la răzvrătirea adunării, în loc să mă sfinţiţi prin apă înaintea lor. Acestea sunt apele de la Meríba, din Cádeş, în pustiul Sin”. (Cartea Numerilor 27, 14)

  • Iată, v-am pus ţara înainte; intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, lui Abrahám, lui Isáac şi lui Iacób, că le-o va da lor şi descendenţei lor după ei!». (Cartea Deuteronómului 1, 8)

  • În acel timp v-am spus: «Eu nu pot să vă port singur». (Cartea Deuteronómului 1, 9)

  • Domnul Dumnezeul vostru v-a înmulţit şi iată-vă, astăzi sunteţi la număr ca stelele cerului. (Cartea Deuteronómului 1, 10)

  • V-am poruncit în acel timp toate lucrurile pe care să le faceţi. (Cartea Deuteronómului 1, 18)

  • V-am zis: «Aţi ajuns la muntele amoréilor, pe care Domnul Dumnezeul nostru ni l-a dat. (Cartea Deuteronómului 1, 20)

  • Voi v-aţi apropiat cu toţii de mine şi aţi zis: «Să trimitem oameni înaintea noastră ca să cerceteze ţara şi să ne aducă răspuns cu privire la drumul pe care vom intra în ea şi cu privire la cetăţile în care vom ajunge!». (Cartea Deuteronómului 1, 22)

  • Dar voi nu aţi vrut să intraţi în ea şi v-aţi răzvrătit împotriva cuvântului Domnului Dumnezeului vostru. (Cartea Deuteronómului 1, 26)

  • Eu însă v-am zis: «Nu vă înspăimântaţi şi să nu vă fie frică de ei! (Cartea Deuteronómului 1, 29)

  • Voi aţi răspuns şi mi-aţi zis: «Am păcătuit împotriva Domnului. Vom urca şi ne vom lupta aşa cum ne-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru». Şi v-aţi încins fiecare cu armele de luptă şi v-aţi încumetat să urcaţi pe munte. (Cartea Deuteronómului 1, 41)

  • Eu v-am spus, dar n-aţi ascultat. V-aţi răzvrătit împotriva cuvântului Domnului, v-aţi înfumurat să urcaţi pe munte. (Cartea Deuteronómului 1, 43)

  • Atunci, amoréii, care locuiesc pe muntele acela, au ieşit înaintea voastră şi v-au urmărit cum fac albinele; v-au bătut din Seír până la Hormá. (Cartea Deuteronómului 1, 44)


“Nas tentações, combata com coragem! Nas quedas, humilhe-se mas não desanime!” São Padre Pio de Pietrelcina