Encontrados 642 resultados para: timp liber
Nu sunt eu oare liber? Nu sunt eu apostol? Nu l-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrarea mea în Domnul? (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 9, 1)
Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut sclavul tuturor ca să-i câştig pe cât mai mulţi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 9, 19)
în timp ce este o glorie ca femeia să aibă părul lung? Căci părul lung îi este dat ca un văl. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 11, 15)
Căci de data aceasta vreau să vă văd nu doar în treacăt, căci sper să rămân la voi un timp, dacă Domnul îmi va permite. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 16, 7)
Aşadar, noi suntem întotdeauna plini de încredere, deşi ştim că atât timp cât locuim în trup, suntem departe de Domnul, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 6)
Căci noi toţi trebuie să ne arătăm înaintea tribunalului lui Cristos pentru ca fiecare să primească, pentru ceea ce a făcut cât timp a fost în trup, fie bine, fie rău. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 5, 10)
Trei ani după aceea, am urcat la Ierusalím să fac cunoştinţă cu Chéfa şi am rămas la el timp de cincisprezece zile. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 1, 18)
Aşadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici [om] liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 3, 28)
Eu însă spun: atât timp cât moştenitorul este un copil, nu se deosebeşte cu nimic de un sclav, chiar dacă este stăpân peste toate. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 1)
Tot aşa şi noi, cât timp eram copii, eram sclavii învăţăturilor de la început ale lumii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 3)
Însă Ierusalímul de sus este liber şi este mama noastră. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 4, 26)
Aşadar, acum, cât avem timp, să facem bine tuturor şi mai ales celor de aceeaşi credinţă! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 6, 10)