Encontrados 434 resultados para: sufletul

  • Domnul Dumnezeul tău va tăia împrejur inima ta şi inima descendenţei tale, ca să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să ai viaţă. (Cartea Deuteronómului 30, 6)

  • dacă vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău păzind poruncile şi hotărârile lui scrise în cartea aceastei legi, dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău. (Cartea Deuteronómului 30, 10)

  • Aveţi mare grijă numai să împliniţi porunca şi legea pe care v-a dat-o Moise, slujitorul Domnului: să-l iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, să umblaţi pe toate căile lui, să păziţi poruncile lui, să vă alipiţi de el şi să-i slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru!”. (Cartea lui Iósue 22, 5)

  • Iată, eu astăzi merg pe calea întregului pământ! Recunoaşteţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru că niciunul din toate cuvintele bune pe care Domnul Dumnezeul vostru le-a spus cu privire la voi n-a rămas neîmplinit pentru voi: nu s-a pierdut niciunul dintre ele. (Cartea lui Iósue 23, 14)

  • Fiindcă îl tortura şi-l chinuia în fiecare zi prin cuvintele sale, sufletul său s-a tulburat foarte mult, (Cartea Judecătorilor 16, 16)

  • Fiii lui Dan i-au zis: „Să nu-ţi auzim glasul, ca să nu se întoarcă împotriva voastră oameni cu sufletul amărât şi să îţi pierzi viaţa, tu şi casa ta!”. (Cartea Judecătorilor 18, 25)

  • [Ána] avea sufletul amărât, se ruga Domnului şi plângea. (Cartea întâi a lui Samuél 1, 10)

  • Ána a răspuns: „Nu, domnul meu! Sunt o femeie cu sufletul întristaNu am băut nici vin, nici băutură tare, ci mi-am revărsat sufletul înaintea Domnului. (Cartea întâi a lui Samuél 1, 15)

  • Şi omul pe care nu-l voi nimici de la altarul meu [va rămâne] ca să ţi se topească ochii şi să-ţi întristeze sufletul. Toată descendenţa casei tale va muri în floarea vârstei. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 33)

  • Îmi voi ridica un preot credincios care va lucra după inima mea şi după sufletul meu; îi voi zidi o casă trainică şi va umbla înaintea unsului meu în toate zilele. (Cartea întâi a lui Samuél 2, 35)

  • Când a terminat [Davíd] de vorbit cu Saul, sufletul lui Ionatán s-a legat de sufletul lui Davíd; Ionatán l-a îndrăgit ca pe sufletul său. (Cartea întâi a lui Samuél 18, 1)

  • Ionatán a făcut o alianţă cu Davíd pentru că-l îndrăgea ca pe sufletul lui. (Cartea întâi a lui Samuél 18, 3)


“Para consolar uma alma na sua dor, mostre-lhe todo o bem que ela ainda pode fazer.” São Padre Pio de Pietrelcina