Encontrados 80 resultados para: restul

  • Restul cavaleriei l-a pus de o parte şi de alta, la cele două aripi ale liniei de bătaie, ca să înfricoşeze şi să apere falangele. (Cartea întâi a Macabéilor 6, 38)

  • Însă nu mai era hrană în depozite, pentru că era anul al şaptelea şi cei care se salvaseră dintre păgâni în Iudéea au consumat restul proviziilor. (Cartea întâi a Macabéilor 6, 53)

  • Tot restul care nu l-au dat funcţionarii ca mai înainte îl vor da de acum pentru lucrările casei. (Cartea întâi a Macabéilor 10, 41)

  • „Ionatán, marele preot, bătrânii poporului, preoţii şi restul poporului iudeilor, către fraţii spartani, salutare! (Cartea întâi a Macabéilor 12, 6)

  • Au sunat din trâmbiţe, iar Cendebéu şi trupa lui au fost înfrânţi. Au căzut foarte mulţi răniţi, iar restul a fugit spre fortăreaţă. (Cartea întâi a Macabéilor 16, 8)

  • Au adunat cu grijă armele de la ei, le-au aşezat pe toate în locuri potrivite, iar restul prăzilor le-au dus la Ierusalím. (Cartea a doua a Macabéilor 8, 31)

  • Alţii, la fel, căţărându-se, i-au atacat pe cei dinăuntru printr-o manevră de diversiune, au dat foc turnurilor, au aprins ruguri şi i-au ars de vii pe blasfemiatori. [Iar alţii], după ce au dărâmat porţile şi au făcut să intre restul [armatei], au pus mâna pe cetate. (Cartea a doua a Macabéilor 10, 36)

  • În ziua aceea, restul lui Israél şi cei scăpaţi din casa lui Iacób nu se vor mai sprijini pe cel care îi lovea, ci se vor sprijini pe Domnul, Sfântul lui Israél, în adevăr. (Cartea profetului Isaía 10, 20)

  • Un rest se va întoarce, restul lui Iacób, la Dumnezeul cel Puternic. (Cartea profetului Isaía 10, 21)

  • În ziua aceea, Domnul îşi [va întinde] mâna a doua oară ca să răscumpere restul poporului său, care va fi rămas în Asíria, în Egipt, în Patrós şi în Cuş, în Elám, în Şineár, în Hamát şi în insulele mării. (Cartea profetului Isaía 11, 11)

  • Va fi o cale pentru restul poporului său care va fi rămas în Asíria aşa cum a fost pentru Israél în ziua în care a plecat din ţara Egiptului. (Cartea profetului Isaía 11, 16)

  • «Mă voi ridica împotriva lor – oracolul Domnului Sabaót – şi voi şterge din Babilón numele şi restul, urmaşii şi rudele – oracolul Domnului. (Cartea profetului Isaía 14, 22)


“Um dia você verá surgir o infalível triunfo da justiça Divina sobre a injustiça humana”. São Padre Pio de Pietrelcina