Encontrados 6 resultados para: relelor

  • În aceeaşi zi, a fost mâhnită în suflet şi a plâns. Mergând în camera de sus a tatălui, a vrut să se spânzure. Dar, înainte, s-a gândit şi a zis: „Să nu i se aducă reproşuri tatălui meu şi să i se spună: «Ai avut o singură fiică iubită şi aceasta s-a spânzurat din cauza relelor!». Voi duce bătrâneţea tatălui meu cu durere în locuința morţilor! Este mai bine pentru mine să nu mă spânzur şi să mă rog Domnului să mor şi să nu mai aud reproşuri în viaţa mea!”. (Cartea lui Tobía 3, 10)

  • Símon, despre care s-a vorbit mai înainte, cel care denunţase vistieria şi patria, îl vorbea de rău pe Onías, că el fusese instigatorul împotriva lui Heliodór şi artizanul relelor care l-au lovit. (Cartea a doua a Macabéilor 4, 1)

  • Dar Regele regilor a stârnit mânia lui Antióh împotriva nelegiuitului, iar Lýsias a arătat că el este cauza tuturor relelor şi a poruncit să fie dus la Beréea şi să fie ucis după cum este obiceiul locului. (Cartea a doua a Macabéilor 13, 4)

  • Supraviețuitorii își vor aminti de mine printre neamurile unde vor fi captivi când le voi zdrobi inima desfrânată care s-a îndepărtat de mine și ochii care s-au desfrânat cu idolii lor; vor fi dezgustați de ei înșiși din cauza relelor pe care le-au făcut cu toate lucrurile lor abominábile. (Cartea profetului Ezechiél 6, 9)

  • Dar Iród tetrarhul, fiind mustrat de el din cauza Irodiádei, soţia fratelui său, şi din cauza tuturor relelor pe care le făcuse Iród, (Evanghelia după sf. Luca 3, 19)

  • De fapt, rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani, iar cei care s-au dedat la ea au rătăcit de la credinţă şi şi-au provocat multe chinuri. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 6, 10)


“É loucura fixar o olhar no que rapidamente passa”. São Padre Pio de Pietrelcina