Encontrados 471 resultados para: pământul

  • Iar ei, când au auzit, şi-au ridicat împreună glasul către Dumnezeu şi au spus: „Stăpâne, tu care ai făcut cerul, pământul şi marea şi toate câte sunt în ele, (Faptele Apostolilor 4, 24)

  • şi i-a zis: «Ieşi din pământul tău şi dintre rudele tale şi du-te în ţara pe care ţi-o voi arăta!». (Faptele Apostolilor 7, 3)

  • «Cerul este tronul meu, iar pământul, scăunel picioarelor mele. Ce fel de casă îmi veţi construi, spune Domnul, sau care este locul meu de odihnă? (Faptele Apostolilor 7, 49)

  • Unul dintre ei, cu numele Ágabos, s-a ridicat şi, prin puterea Duhului, a prevestit că va fi o mare foamete peste tot pământul. Aceasta a avut loc în [timpul] lui Claudiu. (Faptele Apostolilor 11, 28)

  • „Oameni [buni], de ce faceţi acestea! Şi noi suntem nişte simpli oameni ca şi voi. Noi vă aducem vestea cea bună ca să vă întoarceţi de la faptele acestea fără sens la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea şi toate câte sunt în ele. (Faptele Apostolilor 14, 15)

  • căci Scriptura îi spune Faraónului: „Tocmai pentru aceasta te-am înălţat, ca să arăt în tine puterea mea şi ca numele meu să fie vestit pe tot pământul”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 9, 17)

  • Dar eu zic: poate că nu au auzit? Dimpotrivă: „Glasul lor a străbătut tot pământul şi cuvintele lor [au ajuns] până la marginile lumii”. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 10, 18)

  • căci „al Domnului este pământul şi plinătatea lui”. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 26)

  • Şi: „Tu, Doamne, de la început ai întemeiat pământul şi lucrările mâinilor tale sunt cerurile. (Scrisoarea către Evrei 1, 10)

  • Căci pământul care absoarbe ploaia care cade deseori peste el şi produce ierburi folositoare pentru cei ce îl lucrează primeşte binecuvântare de la Dumnezeu. (Scrisoarea către Evrei 6, 7)

  • al cărui glas a zguduit odinioară pământul, iar acum ne-a promis: „Încă o dată voi mai zgudui nu numai pământul, ci şi cerul”. (Scrisoarea către Evrei 12, 26)

  • Apoi s-a rugat din nou şi cerul a dat ploaie, iar pământul a produs rodul său. (Scrisoarea sf. apostol Iacób 5, 18)


“A sua casa deve ser uma escada para o Céu”. São Padre Pio de Pietrelcina