Encontrados 318 resultados para: lumina lumii

  • Bâjbâie în întuneric, fără lumină, rătăcesc ca beţivii. (Cartea lui Iob 12, 25)

  • Chiar şi lumina celor nelegiuiţi se va stinge şi nu va străluci flacăra focului lor. (Cartea lui Iob 18, 5)

  • Lumina se va întuneca în cortul lui şi candela se va stinge deasupra sa. (Cartea lui Iob 18, 6)

  • Va fi condus de la lumină la întuneric şi va fi izgonit din lume. (Cartea lui Iob 18, 18)

  • Vei decide ceva şi ţi se va împlini, iar pe căile tale va străluci lumina. (Cartea lui Iob 22, 28)

  • Alţii sunt rebeli faţă de lumină, nu recunosc căile sale şi nu se întorc pe cărările sale. (Cartea lui Iob 24, 13)

  • Ucigaşul se scoală odată cu lumina, îi ucide pe cel umil şi pe cel nevoiaş, iar noaptea este ca un hoţ. (Cartea lui Iob 24, 14)

  • Sparg noaptea casele şi ziua se închid în ele, nu vor să ştie de lumină. (Cartea lui Iob 24, 16)

  • Pentru ei toţi, lumina este umbră a morţii; când o recunosc, [îi cuprind] spaimele umbrei morţii. (Cartea lui Iob 24, 17)

  • Este oare număr pentru trupele sale? Şi peste cine nu se ridică lumina lui? (Cartea lui Iob 25, 3)

  • Trasează o limită pe suprafaţa apelor, până la extremitatea dintre lumină şi întuneric. (Cartea lui Iob 26, 10)

  • Opreşte curgerea apelor şi din locuri ascunse scoate lumină. (Cartea lui Iob 28, 11)


“Leve Deus aos doente; valera’ mais do que qualquer tratamento!” São Padre Pio de Pietrelcina