Encontrados 132 resultados para: lucrurile
Dar voi vedeţi şi auziţi că acest Paul, nu numai la Éfes, ci aproape în toată Asia, a convins şi a dus la rătăcire destulă lume, spunând că lucrurile făcute de mâinile oamenilor nu sunt dumnezei. (Faptele Apostolilor 19, 26)
De fapt, nici n-ar putea să-ţi dovedească lucrurile de care mă acuză acum. (Faptele Apostolilor 24, 13)
îi cunoşti voinţa şi, învăţat fiind de Lege, ştii să alegi lucrurile mai de folos, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 2, 18)
Priviţi lucrurile în faţă! Dacă cineva are convingerea că este al lui Cristos, să considere iarăşi aceasta: aşa cum el este al lui Cristos, tot aşa suntem şi noi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 7)
ca să vestim evanghelia şi [în ţinuturile de] dincolo de voi, nu în ţinutul altuia şi să ne lăudăm cu lucrurile gata pregătite. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Paul către Corinténi 10, 16)
Aşadar, sper să-l trimit pe el îndată ce voi vedea ce întorsătură vor lua lucrurile în privinţa mea. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filipéni 2, 23)
de lucrurile care toate sunt destinate distrugerii prin întrebuinţare!”, după poruncile şi învăţăturile oamenilor? (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 2, 22)
Acestora le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi au făcut ei acestea, care acum vă sunt vestite prin cei care v-au adus vestea cea bună prin Duhul Sfânt trimis din ceruri. Lucrurile acestea, chiar îngerii doresc să le privească. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 1, 12)
De aceea, nu voi înceta să vă amintesc mereu lucrurile acestea, chiar dacă le ştiţi şi sunteţi întăriţi în adevărul prezent. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 12)
Dar ziua Domnului va veni ca un hoţ; [în ziua aceea], cerurile vor dispărea cu vuiet, principiile elementare se vor distruge în foc, la fel şi pământul cu toate lucrurile care vor fi găsite. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 10)
Iar femeia era îmbrăcată în purpură şi în roşu aprins, împodobită cu aur, cu pietre preţioase şi mărgăritare. Avea în mână un potir din aur plin cu lucrurile abominabile şi necurăţiile desfrânării sale. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 4)
El va şterge orice lacrimă din ochii lor, iar moarte nu va mai fi. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 4)