Encontrados 109 resultados para: femeile
(Mt 28,1-8; Mc 16,1-8; In 20,1-13) În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, [femeile] au venit la mormânt ducând aromele pregătite. (Evanghelia după sf. Luca 24, 1)
Unii dintre cei care sunt cu noi au mers şi ei la mormânt şi au găsit aşa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut”. (Evanghelia după sf. Luca 24, 24)
Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui. (Faptele Apostolilor 1, 14)
Însă iudeii au instigat femeile evlavioase de rang înalt, ca şi pe mai marii cetăţii, au stârnit o persecuţie împotriva lui Paul şi Bárnaba şi i-au alungat din ţinuturile lor. (Faptele Apostolilor 13, 50)
Când s-au împlinit zilele, am ieşit şi am plecat, iar ei toţi, cu femeile şi copiii, ne-au petrecut până în afara cetăţii. Îngenunchind pe ţărm, ne-am rugat. (Faptele Apostolilor 21, 5)
De aceea i-a lăsat Dumnezeu [pradă] patimilor ruşinoase: astfel, femeile lor au schimbat raporturile fireşti cu cele împotriva naturii. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Románi 1, 26)
femeile să tacă în adunări, căci nu le este permis să vorbească, ci să fie supuse, după cum spune şi Legea! (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Corinténi 14, 34)
Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 5, 22)
Şi cum Biserica se supune lui Cristos, tot aşa şi femeile [să fie supuse] bărbaţilor lor în toate! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Efeséni 5, 24)
Bărbaţilor, iubiţi-vă femeile şi nu fiţi aspri faţă de ele! (Scrisoarea sf. apostol Paul către Coloséni 3, 19)
Tot la fel şi femeile, cu îmbrăcăminte decentă, să se înfrumuseţeze cu pudoare şi modestie, nu prin modul de împletire a părului, nu cu aur, mărgăritare sau haine scumpe, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Timotéi 2, 9)
Tot aşa, femeile, să fie supuse bărbaţilor lor, pentru ca, dacă unii nu ascultă cuvântul, prin purtarea soţiilor, fără cuvinte, ei să fie câştigaţi (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 3, 1)