Encontrados 871 resultados para: fel

  • Prin acestea, ne-a dat promisiunile lui preţioase şi mari, pentru ca astfel să deveniţi părtaşi ai naturii sale dumnezeieşti, după ce v-aţi smuls din depravarea care este în poftele lumii. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 4)

  • Astfel, vi se va da în plus intrarea în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 11)

  • Dar ziua Domnului va veni ca un hoţ; [în ziua aceea], cerurile vor dispărea cu vuiet, principiile elementare se vor distruge în foc, la fel şi pământul cu toate lucrurile care vor fi găsite. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 10)

  • Deci, dacă toate acestea se vor distruge astfel, cât de sfântă şi evlavioasă trebuie să fie purtarea voastră, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 11)

  • În aceasta am cunoscut iubirea: el şi-a dat viaţa pentru noi. La fel şi noi suntem datori să ne dăm vieţile pentru fraţi. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 3, 16)

  • Iubiţilor, dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, şi noi suntem datori să ne iubim unii pe alţii. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 4, 11)

  • Tot aşa Sodóma şi Gomóra şi cetăţile din jurul lor, care la fel ca ele s-au dedat la desfrâu şi au căzut în vicii contra naturii, sunt propuse ca exemplu pentru că suportă pedeapsa focului veşnic. (Scrisoarea sf. apostol Iúda 1, 7)

  • Astfel, ai şi tu pe unii care în mod asemănător ţin învăţătura nicolaiţilor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 15)

  • Cel care învinge va fi astfel îmbrăcat în haine albe; eu nu-i voi şterge numele din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui meu şi înaintea îngerilor lui. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 5)

  • Dar pentru că eşti astfel, căldicel, nici cald, nici rece, am să te vărs din gura mea. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 16)

  • A sunat din trâmbiţă şi al patrulea înger şi a fost lovită o treime din soare, o treime din lună şi o treime din stele, ca să se întunece o treime din ele, iar ziua să nu strălucească pentru o treime din ele; la fel şi noaptea. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 8, 12)

  • Astfel am văzut în viziune cai şi călăreţi având platoşe de foc, de iacint şi de pucioasă; capetele cailor erau asemenea unor capete de leu, iar din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 17)


“Não sejamos mesquinhos com Deus que tanto nos enriquece.” São Padre Pio de Pietrelcina