Encontrados 1198 resultados para: face

  • şi, peste măsură de uluiţi, spuneau: „Toate le-a făcut bine; chiar şi pe surzi îi face să audă şi pe muţi să vorbească”. (Evanghelia după sf. Marcu 7, 37)

  • Ori de câte ori îl ia în stăpânire, îl trânteşte la pământ, iar el face spume, scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Le-am spus discipolilor tăi să-l alunge, dar nu au putut”. (Evanghelia după sf. Marcu 9, 18)

  • Dar Isus i-a spus: „Nu-l opriţi; căci nimeni care face o minune în numele meu nu poate îndată să mă vorbească de rău, (Evanghelia după sf. Marcu 9, 39)

  • Ce va face oare stăpânul viei? Va veni şi-i va ucide pe viticultori, iar via o va da altora. (Evanghelia după sf. Marcu 12, 9)

  • căci se vor ridica „cristoşi” falşi şi profeţi falşi şi vor face semne şi lucruri minunate pentru a-i înşela, dacă se poate, pe cei aleşi. (Evanghelia după sf. Marcu 13, 22)

  • Securea este deja pusă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc”. (Evanghelia după sf. Luca 3, 9)

  • Căci deşi sunt un om supus autorităţii, am sub comanda mea soldaţi; şi spun unuia «Du-te!» şi se duce, iar altuia «Vino!» şi vine; şi servitorului meu «Fă aceasta!» şi face”. (Evanghelia după sf. Luca 7, 8)

  • Vouă, prietenilor mei, vă spun: nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic! (Evanghelia după sf. Luca 12, 4)

  • Apoi şi-a zis: «Voi face astfel: voi dărâma hambarele şi îmi voi construi [altele] mai mari; voi aduna acolo tot grâul şi toate bunurile mele (Evanghelia după sf. Luca 12, 18)

  • Deci, dacă nici cel mai mic lucru nu-l puteţi face, de ce vă îngrijoraţi pentru celelalte? (Evanghelia după sf. Luca 12, 26)

  • stăpânul servitorului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi la ora pe care nu o ştie, îl va pedepsi aspru şi îi va face parte printre cei necredincioşi. (Evanghelia după sf. Luca 12, 46)

  • Poate va face fructe la anul. Dacă nu, îl vei tăia»”. (Evanghelia după sf. Luca 13, 9)


“Quanto mais te deixares enraizar na santa humildade, tanto mais íntima será a comunicação da tua alma com Deus”. São Padre Pio de Pietrelcina