Encontrados 66 resultados para: ceasul

  • Tatăl şi-a dat seama că în ceasul acela îi spusese Isus: „Fiul tău trăieşte”. Şi a crezut el şi toată casa lui. (Evanghelia după sf. Ioan 4, 53)

  • Adevăr, adevăr vă spun că vine ceasul – şi acum este – când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care îl vor auzi vor trăi, (Evanghelia după sf. Ioan 5, 25)

  • Nu vă miraţi de aceasta, pentru că vine ceasul în care toţi cei care sunt în morminte vor auzi glasul lui! (Evanghelia după sf. Ioan 5, 28)

  • Atunci căutau să-l prindă, dar nimeni nu a pus mâna pe el, pentru că nu venise încă ceasul lui. (Evanghelia după sf. Ioan 7, 30)

  • Aceste cuvinte le-a spus lângă vistierie pe când învăţa în templu; dar nimeni nu l-a prins, pentru că încă nu venise ceasul lui. (Evanghelia după sf. Ioan 8, 20)

  • Isus le-a răspuns: „A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. (Evanghelia după sf. Ioan 12, 23)

  • Acum sufletul meu este tulburat şi ce să spun: «Tată, salvează-mă de ceasul acesta!»? Însă tocmai pentru aceasta am ajuns la ceasul acesta. (Evanghelia după sf. Ioan 12, 27)

  • Înainte de Sărbătoarea Paştelui, ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit. (Evanghelia după sf. Ioan 13, 1)

  • Vă vor exclude din sinagogă. Mai mult, vine ceasul când cel care vă va ucide va crede că aduce cult lui Dumnezeu. (Evanghelia după sf. Ioan 16, 2)

  • Dar v-am spus toate acestea pentru ca, atunci când va veni ceasul lor, să vă aduceţi aminte de ele, căci eu v-am spus. Nu v-am spus acestea de la început, pentru că eram cu voi. (Evanghelia după sf. Ioan 16, 4)

  • Femeia, când naşte, este tristă pentru că i-a venit ceasul, dar, după ce a născut copilul, nu-şi mai aminteşte de chin de bucurie că s-a născut un om pe lume. (Evanghelia după sf. Ioan 16, 21)

  • Acestea vi le-am spus în asemănări. Vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în asemănări, ci vă voi vesti deschis despre Tatăl meu. (Evanghelia după sf. Ioan 16, 25)


“Nas tentações, combata com coragem! Nas quedas, humilhe-se mas não desanime!” São Padre Pio de Pietrelcina