Encontrados 247 resultados para: alianţa

  • Aduceţi-vă aminte totdeauna de alianţa sa, de cuvântul pe care l-a dat la mii de generaţii! (Cartea întâi a Cronicilor 16, 15)

  • De [alianţa] pe care a încheiat-o cu Abrahám, de jurământul pe care i l-a făcut lui Isáac. (Cartea întâi a Cronicilor 16, 16)

  • Pe care l-a stabilit ca hotărâre pentru Iacób, alianţă veşnică pentru Israél. (Cartea întâi a Cronicilor 16, 17)

  • În arcă erau numai cele două table pe care i le dăduse lui Moise pe Hóreb când Domnul a încheiat [alianţa] cu fiii lui Israél la ieşirea lor din Egipt. (Cartea a doua a Cronicilor 5, 10)

  • Am aşezat în ea arca în care este alianţa Domnului pe care a încheiat-o cu fiii lui Israél”. (Cartea a doua a Cronicilor 6, 11)

  • şi a zis: „Doamne Dumnezeul lui Israél, nu este Dumnezeu ca tine nici în ceruri, nici pe pământ: tu ţii alianţa şi îndurarea faţă de slujitorii tăi care umblă înaintea ta din toată inima lor! (Cartea a doua a Cronicilor 6, 14)

  • Oare nu ştiţi voi că Domnul Dumnezeul lui Israél le-a dat domnia peste Israél lui Davíd şi fiilor săi pentru totdeauna printr-o alianţă statornică? (Cartea a doua a Cronicilor 13, 5)

  • Au intrat într-o alianţă ca să-l caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor din toată inima şi din tot sufletul lor. (Cartea a doua a Cronicilor 15, 12)

  • „Să fie o alianţă între mine şi tine ca între tatăl meu şi tatăl tău! Iată, îţi trimit argint şi aur! Hai, rupe alianţa ta cu Baéşa, regele lui Israél, ca să plece de la mine!”. (Cartea a doua a Cronicilor 16, 3)

  • În anul al şaptelea, Iehoiáda s-a întărit şi a făcut o alianţă cu căpeteniile peste sute: cu Azaría, fiul lui Ierohám, cu Ismaél, fiul lui Iohanán, cu Azaría, fiul lui Óbed, cu Maaséia, fiul lui Adáia, şi cu Elíşafat, fiul lui Zicrí. (Cartea a doua a Cronicilor 23, 1)

  • Toată adunarea a încheiat o alianţă în casa lui Dumnezeu. [Iehoiáda] le-a zis: „Iată, fiul regelui domneşte aşa cum Domnul a spus despre fiii lui Davíd! (Cartea a doua a Cronicilor 23, 3)

  • Iehoiáda a încheiat o alianţă între el, tot poporul şi rege, ca ei să fie poporul Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 23, 16)


“Não desperdice suas energias em coisas que geram preocupação, perturbação e ansiedade. Uma coisa somente é necessária: elevar o espírito e amar a Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina