Mosaico decorativo

Encontrados 771 resultados para: Uși

  • Uşierii: Acúb, Talmón şi fraţii lor, care păzeau porţile, o sută şapte zeci şi doi. (Cartea lui Nehemía 11, 19)

  • Matanía, Bacbuchía, Obadía, Meşulám, Talmón şi Acúb erau păzitori ai uşilor şi păzeau magaziile de lângă porţi. (Cartea lui Nehemía 12, 25)

  • Ei, cântăreţii şi uşierii, ţineau obligaţia faţă de Dumnezeul lor şi obligaţia legată de purificare, după porunca lui Davíd şi a lui Solomón, fiul său. (Cartea lui Nehemía 12, 45)

  • Tot Israélul, din zilele lui Zorobabél şi Nehemía, aduceau părţi [cuvenite] pentru cântăreţi şi uşieri, după necesitatea fiecărei zile. Dădeau cele sfinte levíţilor, iar levíţii dădeau cele sfinte fiilor lui Áaron. (Cartea lui Nehemía 12, 47)

  • pregătise pentru el o cămară mare unde înainte se puneau ofranda, tămâia, obiectele, zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn, după legea referitoare la levíţi, cântăreţi şi uşieri, şi darul ridicat pentru preoţi. (Cartea lui Nehemía 13, 5)

  • Nu am ascultat de poruncile tale, iar tu ne-ai dat prăzii, captivităţii şi morţii şi am devenit de exemplu, de batjocură şi de ruşine pentru toate popoarele între care ne-ai împrăştiat. (Cartea lui Tobía 3, 4)

  • Raguél, sculându-se, i-a chemat pe slujitori la sine, au mers şi au săpat o groapă. Căci spunea: „În caz că a murit, să nu ajungem de râs şi de ruşine!”. (Cartea lui Tobía 8, 10)

  • Acum, copiii mei, vă poruncesc: slujiţi-l pe Dumnezeu în adevăr şi faceţi ce este plăcut înaintea lui! Copiilor voştri să li se hotărască să facă dreptate şi pomană şi să-şi amintească de Dumnezeu, să binecuvânteze numele lui în orice clipă în adevăr şi cu toată puterea lor! Acum, tu, fiule, pleacă din Niníve şi nu mai rămâne aici! În ziua în care o vei îngropa pe mama ta alături de mine, chiar în ziua aceea, să nu mai poposeşti nicio noapte între hotarele ei! Căci văd multă nedreptate în ea şi multe înşelăciuni se fac într-însa şi nu le este ruşine. (Cartea lui Tobía 14, 9)

  • Dar toţi locuitorii întregului pământ au dispreţuit cuvântul lui Nabucodonosór, regele asiriénilor, şi nu au venit cu el în război pentru că nu se temeau de el, ci era înaintea lor ca un om oarecare; mesagerii lui s-au întors cu mâna goală şi cu ruşinea feţei lor. (Cartea Iudítei 1, 11)

  • A pus stăpânire peste toate cetăţile lui şi a ajuns până la Ecbatána. A luat în stăpânire turnurile, a devastat toate pieţele ei şi a făcut de ruşine splendoarea ei. (Cartea Iudítei 1, 14)

  • Dar când s-au îndepărtat de la calea pe care le-a stabilit-o, au fost nimiciţi cu totul prin foarte multe războaie şi au fost duşi captivi într-o ţară care nu era a lor, iar templul Dumnezeului lor a devenit una cu pământul şi cetăţile lor au fost luate în stăpânire de către duşmanii lor. (Cartea Iudítei 5, 18)

  • Dar dacă nu este nicio nelegiuire în poporul lor, să treacă domnul meu [peste], ca nu cumva Domnul şi Dumnezeul lor să-i protejeze, iar noi să devenim o ruşine înaintea întregului pământ!”. (Cartea Iudítei 5, 21)


"Lembre-se de que você tem no Céu não somente um pai, mas também uma Mãe". São Padre Pio de Pietrelcina