Encontrados 378 resultados para: Turnarea Duhului Sfânt
pentru că evanghelia noastră n-a ajuns la voi numai prin cuvânt, ci şi prin putere, prin Duhul Sfânt şi prin convingerea deplină, după cum ştiţi că astfel am fost între voi şi pentru binele vostru. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 5)
Iar voi aţi devenit imitatorii noştri şi ai Domnului, primind cuvântul în multe necazuri cu bucuria Duhului Sfânt, (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 1, 6)
De aceea, cine dispreţuieşte acestea nu-l dispreţuieşte pe un om, ci pe Dumnezeu, care vi-l dă pe Duhul său Sfânt. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Paul către Tesalonicéni 4, 8)
Însă noi, fraţilor iubiţi în Domnul, suntem datori să-i mulţumim fără încetare lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu încă de la început spre mântuire în sfinţirea Duhului şi credinţa în adevăr (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Tesalonicéni 2, 13)
Păstrează depozitul cel bun prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi! (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 1, 14)
nu prin faptele pe care le-am fi făcut noi în dreptate, ci după îndurare –, el ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 3, 5)
Dumnezeu sprijinind mărturia lor prin semne, fapte mari şi minuni de tot felul şi prin darurile Duhului Sfânt, împărţite după voinţa lui? (Scrisoarea către Evrei 2, 4)
De aceea, după cum spune Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă veţi auzi glasul lui, (Scrisoarea către Evrei 3, 7)
Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri; el pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii. (Scrisoarea către Evrei 4, 12)
Într-adevăr, este imposibil ca aceia care au fost odată iluminaţi, care au gustat darurile cereşti şi au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt, (Scrisoarea către Evrei 6, 4)
Într-adevăr, de un astfel de mare preot avem nevoie: sfânt, nevinovat, fără pată, separat de păcătoşi, mai presus de ceruri; (Scrisoarea către Evrei 7, 26)
Duhul Sfânt revelează astfel că drumul spre Sfânta Sfintelor nu este încă descoperit cât timp rămâne primul cort. (Scrisoarea către Evrei 9, 8)