Encontrados 5396 resultados para: Totul Este Vanitate
Eu am văzut şi am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu”. (Evanghelia după sf. Ioan 1, 34)
Isus l-a văzut pe Natanaél venind la el şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelít în care nu este viclenie!”. (Evanghelia după sf. Ioan 1, 47)
Când a gustat stolnicul apa devenită vin – şi el nu ştia de unde este, dar slujitorii care o aduseseră ştiau – stolnicul l-a chemat pe mire (Evanghelia după sf. Ioan 2, 9)
Acesta a venit la el noaptea şi i-a zis: „Rabbí, ştim că ai venit de la Dumnezeu ca învăţător, căci nimeni nu poate să facă semnele pe care le faci dacă Dumnezeu nu este cu el”. (Evanghelia după sf. Ioan 3, 2)
Nicodím i-a zis: „Cum poate să se nască un om când este bătrân? Oare poate să intre din nou în sânul mamei sale şi să se nască?”. (Evanghelia după sf. Ioan 3, 4)
Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Duh, duh este. (Evanghelia după sf. Ioan 3, 6)
Vântul suflă unde vrea; îi auzi sunetul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Aşa este cu tot cel care este născut din Duh”. (Evanghelia după sf. Ioan 3, 8)
Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu. (Evanghelia după sf. Ioan 3, 18)
Aceasta este judecata: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. (Evanghelia după sf. Ioan 3, 19)
Cel care are mireasa este mirele. Prietenul mirelui, care stă şi ascultă, se bucură mult la glasul mirelui. Aşadar, această bucurie a mea este acum deplină. (Evanghelia după sf. Ioan 3, 29)
„Cel care vine de sus este deasupra tuturor. Cine este de pe pământ aparţine pământului şi vorbeşte despre cele pământeşti. Cel care vine din ceruri este deasupra tuturor, (Evanghelia după sf. Ioan 3, 31)
Cine primeşte mărturia lui confirmă că Dumnezeu este vrednic de crezare. (Evanghelia după sf. Ioan 3, 33)