Encontrados 1439 resultados para: Toți
Apoi, toţi au înălţat către cer binecuvântări Domnului care se arătase şi au zis: „Binecuvântat să fie cel care şi-a păzit locul sfânt neprofanat!”. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 34)
[Iúda] a atârnat capul lui Nicanór de fortăreaţă ca semn clar şi vizibil pentru toţi despre ajutorul de la Domnul. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 35)
Toţi au stabilit, prin vot comun, să nu lase neînsemnată această zi, ci să o sărbătorească în a treisprezecea zi din luna a douăsprezecea – aceasta se numeşte Adár în limba siriacă – în ajunul zilei lui Mardohéu. (Cartea a doua a Macabéilor 15, 36)
Tu vei avea parte la fel ca noi, va fi un singur sac pentru noi toţi”. (Cartea Proverbelor 1, 14)
Toţi cei care intră la ea nu se mai întorc şi nu mai ajung la căile vieţii. (Cartea Proverbelor 2, 19)
Căci căile omului sunt înaintea ochilor Domnului şi el observă toţi paşii lui. (Cartea Proverbelor 5, 21)
Prin mine conduc conducătorii, nobilii şi toţi judecătorii dreptăţii. (Cartea Proverbelor 8, 16)
Dar cel care păcătuieşte împotriva mea îşi tratează cu violenţă sufletul, iar toţi cei care mă urăsc iubesc moartea. (Cartea Proverbelor 8, 36)
Mulţi vor să linguşească faţa celui nobil şi toţi vor să fie prieteni cu omul darnic. (Cartea Proverbelor 19, 6)
Toţi fraţii celui necăjit îl urăsc; cu cât mai mult se îndepărtează de el prietenii lui! El îi urmăreşte prin cuvinte, dar ei nu sunt. (Cartea Proverbelor 19, 7)
Regele care şade pe tronul de judecată îi împrăştie cu ochii săi pe toţi cei răi. (Cartea Proverbelor 20, 8)
Bogatul şi cel necăjit se întâlnesc: Domnul este cel care i-a făcut pe toţi. (Cartea Proverbelor 22, 2)