Encontrados 642 resultados para: Timp Liber
Acesta i-a scos afară, făcând minuni şi semne în ţara Egiptului, la Marea Roşie şi în pustiu timp de patruzeci de ani. (Faptele Apostolilor 7, 36)
Atunci Dumnezeu s-a îndepărtat şi i-a lăsat să aducă cult oştirii cerului, după cum este scris în cartea profeţilor: «Mi-aţi adus oare sacrificii şi ofrande timp de patruzeci de ani în pustiu, casă a lui Israél? (Faptele Apostolilor 7, 42)
Şi, în timp ce îl loveau cu pietre, Ştéfan a strigat, zicând: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”. (Faptele Apostolilor 7, 59)
Îl ascultau cu atenţie, pentru că mult timp i-a uluit cu magia lui. (Faptele Apostolilor 8, 11)
Şi în timp ce mergeau, au ajuns la o apă, iar eunucul a zis: „Iată, apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?”. (Faptele Apostolilor 8, 36)
Şi timp de trei zile a rămas fără vedere, nu a mâncat şi nu a băut nimic. (Faptele Apostolilor 9, 9)
I s-a făcut foame şi voia să mănânce. În timp ce îi pregăteau ceva, a căzut în extaz. (Faptele Apostolilor 10, 10)
În timp ce Petru se frământa nedumerit cu privire la ce ar fi putut însemna viziunea pe care o avusese, iată că oamenii trimişi de Cornéliu, după ce au întrebat de casa lui Símon, s-au oprit la poartă (Faptele Apostolilor 10, 17)
În timp ce Petru continua să se frământe cu privire la viziune, Duhul i-a spus: „Iată, trei bărbaţi te caută! (Faptele Apostolilor 10, 19)
În timp ce Petru intra, Cornéliu i-a ieşit în întâmpinare, a căzut la picioarele lui prosternându-se. (Faptele Apostolilor 10, 25)
În timp ce Petru mai rostea încă aceste cuvinte, Duhul Sfânt a coborât asupra tuturor celor care ascultau cuvântul. (Faptele Apostolilor 10, 44)
În timp ce îi aduceau slujire lui Dumnezeu şi posteau, Duhul Sfânt le-a zis: „Puneţi-i deoparte, pentru mine, pe Bárnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat!”. (Faptele Apostolilor 13, 2)