Encontrados 2942 resultados para: Născut Din Dumnezeu
iar părinţii noştri, după ce l-au primit, l-au purtat cu ei sub conducerea lui Iósue când au luat în stăpânire [ţara] păgânilor pe care Dumnezeu i-a alungat dinaintea părinţilor noştri şi aşa [a rămas] până în zilele lui Davíd. (Faptele Apostolilor 7, 45)
Acesta a aflat har înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să găsească o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacób. (Faptele Apostolilor 7, 46)
Dar el, plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptaţi spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 7, 55)
şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu!”. (Faptele Apostolilor 7, 56)
Toţi, de la cel mai mic la cel mai mare, îl ascultau cu atenţie, spunând: „Aceasta este puterea lui Dumnezeu, cea numită «Mare»”. (Faptele Apostolilor 8, 10)
Dar când l-au crezut pe Fílip, care predica vestea cea bună despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre numele lui Isus Cristos, bărbaţi şi femei se botezau. (Faptele Apostolilor 8, 12)
Apostolii care erau în Ierusalím, auzind că Samaría a primit cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, (Faptele Apostolilor 8, 14)
Dar Petru i-a spus: „Să piară banii tăi împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu se poate cumpăra cu bani! (Faptele Apostolilor 8, 20)
Tu nu ai nici parte, nici drept la lucrul acesta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 8, 21)
a Câteva manuscrise introduc v. 37: „Atunci Fílip i-a spus: «Dacă crezi din toată inima, vei fi mântuit». Iar el a răspuns: «Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu»”. Nu apare în manuscrisele vechi până în sec. al VI-lea d.C. (Faptele Apostolilor 8, 37)
Şi îndată a început să predice în sinagogi despre Isus, că el este Fiul lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 9, 20)
evlavios şi temător de Dumnezeu, el şi toată casa lui. Acesta făcea multe pomeni pentru popor şi se ruga fără încetare lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 10, 2)