Encontrados 279 resultados para: Muntele Carmel

  • Vor merge neamuri multe și vor zice: „Să mergem și să urcăm pe muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacób! El ne va învăța căile sale și vom umbla pe cărările lui”. Căci din Sión va ieși legea și cuvântul Domnului, din Ierusalím. (Cartea profetului Mihéia 4, 2)

  • O voi pune pe cea șchioapă să fie rest și pe cea alungată, să fie un neam puternic. Domnul va domni peste ei pe muntele Sión, de acum și până-n veac. (Cartea profetului Mihéia 4, 7)

  • Dumnezeu vine din Temán, Cel Sfânt, din muntele Parán. Sélah. Maiestatea lui acoperă cerurile și pământul este plin de lauda lui. (Cartea profetului Habacúc 3, 3)

  • În ziua aceea, nu te vei mai rușina de toate faptele tale cu care te-ai răzvrătit împotriva mea, pentru că atunci voi îndepărta din mijlocul tău pe cei care jubilează pentru mândria ta și nu vei mai fi adunată să te înalți pe muntele meu cel sfânt. (Cartea profetului Sofonía 3, 11)

  • Aşa zice Domnul: „Mă întorc în Sión şi vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalímului. Ierusalímul se va chema «Cetate a adevărului», iar muntele Domnului Sabaót, «Munte sfânt»”. (Cartea profetului Zaharía 8, 3)

  • Picioarele lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor, care este lângă Ierusalím, spre est. Muntele Măslinilor se va despica de la jumătatea lui, de la răsărit spre apus. Și va fi o vale foarte mare: o jumătate de munte se va depărta spre nord și jumătate, spre sud. (Cartea profetului Zaharía 14, 4)

  • (Mc 11,1-11; Lc 19,28-38; In 12,12-16) Când s-au apropiat de Ierusalím şi au ajuns la Betfaghé, pe Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi discipoli, (Evanghelia după sf. Matei 21, 1)

  • (Mt 10,17-22; Mc 13,3-13; Lc 21,7‑19) Pe când şedea pe Muntele Măslinilor, au venit la el discipolii şi i‑au zis aparte: „Spune-ne! Când se vor întâmpla toate acestea şi care este semnul venirii tale şi al sfârşitului lumii?”. (Evanghelia după sf. Matei 24, 3)

  • Şi, cântând imnuri, au plecat spre Muntele Măslinilor. (Evanghelia după sf. Matei 26, 30)

  • (Mc 16,14-18; Lc 24,36-49; In 20,19-23; Fap 1,6-8) Apoi cei unsprezece discipoli au mers în Galiléea, pe muntele hotărât lor de Isus. (Evanghelia după sf. Matei 28, 16)

  • (Mt 21,1-16; Lc 19,28-40; In 12,12-16) Când s-au apropiat de Ierusalím, la Betfaghé şi Betánia, lângă Muntele Măslinilor, a trimis doi dintre discipolii săi (Evanghelia după sf. Marcu 11, 1)

  • (Mt 10,17-22; 24,3-14; Lc 21,7-19) Apoi, stând pe Muntele Măslinilor, în faţa templului, Petru, Iacób, Ioan şi Andrei l-au întrebat aparte: (Evanghelia după sf. Marcu 13, 3)


“Temos muita facilidade para pedir, mas não para agradecer”. São Padre Pio de Pietrelcina