Encontrados 821 resultados para: Moise
Domnul le-a vorbit lui Moise şi lui Áaron: (Cartea Numerilor 14, 26)
Iar bărbaţii pe care îi trimesese Moise să cerceteze ţara, care s-au întors şi au făcut toată adunarea să murmure împotriva lui, răspândind zvonuri rele despre ţară, (Cartea Numerilor 14, 36)
Moise a spus aceste lucruri tuturor fiilor lui Israél şi poporul s-a întristat mult. (Cartea Numerilor 14, 39)
Moise a zis: ,,Pentru ce voi încălcaţi acum cuvântul Domnului? Lucrul acesta nu vă va reuşi. (Cartea Numerilor 14, 41)
Ei s-au încăpăţânat să urce pe vârful muntelui, dar arca alianţei Domnului şi Moise nu s-au mişcat din mijlocul taberei. (Cartea Numerilor 14, 44)
Domnul i-a zis lui Moise: (Cartea Numerilor 15, 1)
Domnul i-a zis lui Moise: (Cartea Numerilor 15, 17)
Dacă păcătuiţi din greşeală şi nu împliniţi toate aceste porunci pe care le-a dat Domnul lui Moise, (Cartea Numerilor 15, 22)
tot ce v-a poruncit Domnul prin Moise, din ziua în care a poruncit Domnul şi de atunci înainte, din generaţie în generaţie; (Cartea Numerilor 15, 23)
Cei care l-au găsit strângând lemne l-au adus la Moise, la Áaron şi la toată comunitatea. (Cartea Numerilor 15, 33)
Domnul i-a zis lui Moise: „Omul acesta să fie dat la moarte! Toată adunarea să-l bată cu pietre în afara taberei!”. (Cartea Numerilor 15, 35)
Toată adunarea l-a scos în afara taberei şi l-a bătut cu pietre; şi a murit, aşa cum îi poruncise Domnul lui Moise. (Cartea Numerilor 15, 36)