Encontrados 91 resultados para: Lumii
lamed Nu au crezut regii pământului și toți locuitorii lumii că opresorul și dușmanul ar fi putut intra pe porțile Ierusalímului. (Cartea Lamentaţiunilor (Plângeri) 4, 12)
Diavolul l-a dus apoi pe un munte foarte înalt, i-a arătat toate împărăţiile lumii şi gloria lor (Evanghelia după sf. Matei 4, 8)
Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. (Evanghelia după sf. Matei 5, 14)
Ce a fost semănat între spini este cel care ascultă cuvântul, dar grija lumii şi pofta amăgitoare a bogăţiei înăbuşă cuvântul şi rămâne fără rod. (Evanghelia după sf. Matei 13, 22)
ca să se împlinească ceea ce fusese spus prin profetul care zice: „Îmi voi deschide gura în parabole, voi dezvălui lucruri ascunse de la întemeierea lumii”. (Evanghelia după sf. Matei 13, 35)
Duşmanul care a semănat-o este Diavolul. Secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. (Evanghelia după sf. Matei 13, 39)
Deci, aşa cum se adună neghina şi se arde în foc, tot aşa va fi la sfârşitul lumii. (Evanghelia după sf. Matei 13, 40)
Tot aşa va fi la sfârşitul lumii: vor veni îngerii şi-i vor separa pe cei răi dintre cei drepţi (Evanghelia după sf. Matei 13, 49)
Vai lumii pentru scandaluri! Căci este inevitabil să vină scandalurile, dar vai omului prin care vine scandalul! (Evanghelia după sf. Matei 18, 7)
(Mt 10,17-22; Mc 13,3-13; Lc 21,7‑19) Pe când şedea pe Muntele Măslinilor, au venit la el discipolii şi i‑au zis aparte: „Spune-ne! Când se vor întâmpla toate acestea şi care este semnul venirii tale şi al sfârşitului lumii?”. (Evanghelia după sf. Matei 24, 3)
Atunci va fi o nenorocire atât de mare cum nu a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. (Evanghelia după sf. Matei 24, 21)
Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii! (Evanghelia după sf. Matei 25, 34)