Mosaico decorativo

Encontrados 3855 resultados para: Loialitate Față De Dumnezeu

  • Eu îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat din descendenţa sa lui Molóh, întinând astfel sanctuarul meu şi profanând numele meu cel sfânt. (Cartea Leviticului 20, 3)

  • Dacă poporul ţării închide ochii faţă de omul acela care dă din descendenţa sa lui Molóh şi nu-l omoară, (Cartea Leviticului 20, 4)

  • îmi voi întoarce eu faţa împotriva omului aceluia şi împotriva familiei lui şi-i voi nimici din mijlocul poporului lor pe el şi pe toţi cei care se iau după el, prostituându-se lui Molóh. (Cartea Leviticului 20, 5)

  • Dacă cineva se duce la necromanţi şi la ghicitori prostituându-se cu ei, îmi voi întoarce faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului său. (Cartea Leviticului 20, 6)

  • Fiul femeii israelíte a rostit blasfemie şi a blestemat Numele [lui Dumnezeu]. L-au adus la Moise. Mama lui se numea Şelomít, fiica lui Dibrí, din tribul lui Dan. (Cartea Leviticului 24, 11)

  • Dacă mai sunt încă mulţi ani în faţa lor, va plăti răscumpărarea după preţul cu care a fost cumpărat; (Cartea Leviticului 25, 51)

  • Îmi voi întoarce faţa împotriva voastră, veţi fi înfrânţi înaintea duşmanilor voştri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga şi veţi fugi fără să fiţi urmăriţi. (Cartea Leviticului 26, 17)

  • Vor cădea unul peste altul, ca înaintea sabiei, fără să fie urmăriţi; şi nu veţi putea sta în faţa duşmanilor voştri. (Cartea Leviticului 26, 37)

  • Îşi vor mărturisi nelegiuirea lor şi nelegiuirea părinţilor lor prin infidelitatea lor faţă de mine; şi, pentru că au umblat împotriva mea cu dispreţ, (Cartea Leviticului 26, 40)

  • Pentru cineva de la cinci la douăzeci de ani, aprecierea ta să fie de douăzeci de sícli pentru un băiat şi de zece sícli pentru o fată! (Cartea Leviticului 27, 5)

  • Pentru cineva de la o lună până la cinci ani, aprecierea ta să fie de cinci sícli de argint pentru un băiat şi de trei sícli de argint pentru o fată! (Cartea Leviticului 27, 6)

  • Dacă este mai sărac decât aprecierea ta, să stea în faţa preotului şi preotul să-l aprecieze pe cel care a făcut votul după cât îi dă mâna acestuia! (Cartea Leviticului 27, 8)


"No juízo final daremos contas a Deus até de uma palavra inútil que tenhamos dito." São Padre Pio de Pietrelcina