Mosaico decorativo

Encontrados 1296 resultados para: Intrarea în țara Promisă

  • Egipténii zoreau poporul să iasă în grabă din ţară, căci ziceau: „[Altfel], vom muri cu toţii”. (Cartea Exodului 12, 33)

  • Şi, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oştirile Domnului au ieşit din ţara Egiptului. (Cartea Exodului 12, 41)

  • Noáptea [aceea] a fost o noapte de veghe pentru Domnul, când i-a scos din ţara Egiptului; aceasta este noaptea de veghe în cinstea Domnului pentru toţi fiii lui Israél din generaţie în generaţie. (Cartea Exodului 12, 42)

  • Dacă va locui la tine un străin care vrea să facă Paştele [în cinstea] Domnului, oricine de parte bărbătească să fie tăiat împrejur; numai atunci se va putea apropia să-l facă; şi va fi ca unul născut în ţară; dar niciun netăiat împrejur să nu mănânce din el! (Cartea Exodului 12, 48)

  • Va fi o singură lege pentru cel născut în ţară şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul vostru”. (Cartea Exodului 12, 49)

  • Chiar în ziua aceea Domnul i-a scos din ţara Egiptului pe fiii lui Israél, după grupurile lor. (Cartea Exodului 12, 51)

  • Când te va duce Domnul în ţara canaaneénilor, a hetéilor, a amoréilor, a hevéilor şi a iebuséilor, [ţară] pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să faci această slujire în luna aceasta! (Cartea Exodului 13, 5)

  • Când te va duce Domnul în ţara canaaneénilor, aşa cum ţi-a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi ţi-o va da, (Cartea Exodului 13, 11)

  • şi, pentru că Faraón se încăpăţâna să nu ne lase să plecăm, Domnul i-a ucis pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, de la întâii-născuţi ai oamenilor până la întâii-născuţi ai animalelor. De aceea eu jertfesc Domnului orice întâi-născut de parte bărbătească şi-l răscumpăr pe orice întâi-născut dintre fiii mei». (Cartea Exodului 13, 15)

  • Când Faraón a lăsat poporul [să plece], Dumnezeu nu l-a condus pe drumul spre ţara filisténilor, deşi era aproape; căci Dumnezeu şi-a zis: „Ca nu cumva poporului, văzând războiul, să-i pară rău şi să se întoarcă în Egipt!”. (Cartea Exodului 13, 17)

  • Dumnezeu a întors poporul pe drumul pustiului, spre Marea Roşie. Fiii lui Israél au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului. (Cartea Exodului 13, 18)

  • Faraón va zice despre fiii lui Israél: «S-au rătăcit prin ţară; i-a închis pustiul». (Cartea Exodului 14, 3)


"Reze, reze! Quem muito reza se salva e salva os outros." São Padre Pio de Pietrelcina