Mosaico decorativo

Encontrados 615 resultados para: Ierusalim Reconstruit

  • Au venit Hananí, unul dintre fraţii mei, şi câţiva oameni din Iúda. I-am întrebat despre iudeii scăpaţi care mai rămăseseră din captivitate şi despre Ierusalím. (Cartea lui Nehemía 1, 2)

  • Am ajuns la Ierusalím şi am stat acolo trei zile. (Cartea lui Nehemía 2, 11)

  • M-am ridicat noaptea, eu şi puţinii oameni care erau cu mine, şi nu am spus nimănui ce îmi pusese Domnul la inimă să fac pentru Ierusalím. Nu aveam cu mine niciun animal decât animalul pe care călăream. (Cartea lui Nehemía 2, 12)

  • Însă eu le-am răspuns, zicându-le: „Dumnezeul cerurilor ne va da succes; noi, slujitorii lui, ne vom ridica şi vom construi. Dar voi nu aveţi parte, nici drept, nici amintire în Ierusalím”. (Cartea lui Nehemía 2, 20)

  • În acelaşi timp, am mai zis poporului: „Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalím cu slujitorul lui; vom avea noaptea pentru pază şi ziua pentru lucrare!”. (Cartea lui Nehemía 4, 16)

  • că ai pus chiar profeţi care să strige despre tine în Ierusalím: «Este un rege în Iúda». Regele va auzi aceste vorbe; acum, vino să ne sfătuim împreună!”. (Cartea lui Nehemía 6, 7)

  • Le-am poruncit lui Hananí, fratele meu, şi lui Ananía, căpetenia fortăreţei din Ierusalím – pentru că el era un om fidel şi se temea de Dumnezeu mai mult decât mulţi alţii – (Cartea lui Nehemía 7, 2)

  • aceştia sunt fiii ţării care s-au întors din captivitatea deportării unde îi deportase Nabucodonosór, regele Babilónului; ei s-au întors la Ierusalím şi în Iúda, fiecare în cetatea lui. (Cartea lui Nehemía 7, 6)

  • Să se facă auzit şi să se răspândească veste în toate cetăţile lor şi în Ierusalím, zicând: „Ieşiţi pe munte şi aduceţi ramuri de măslin, ramuri de pin, ramuri de mirt, ramuri de palmier şi ramuri înfrunzite, ca să fie făcute corturi, după cum este scris!”. (Cartea lui Nehemía 8, 15)

  • Căpeteniile poporului au locuit la Ierusalím. Cealaltă parte a poporului a tras la sorţi pentru ca unul din zece să vină să locuiască la Ierusalím, cetatea sfântă, iar ceilalţi nouă, în alte cetăţi. (Cartea lui Nehemía 11, 1)

  • Poporul i-a binecuvântat pe toţi cei care s-au oferit de bunăvoie să locuiască la Ierusalím. (Cartea lui Nehemía 11, 2)

  • Acestea sunt căpeteniile provinciilor care au locuit în Ierusalím. În cetăţile lui Iúda au locuit, fiecare în proprietatea lui, Israélul, preoţii, levíţii, cei dăruiţi şi fiii slujitorilor lui Solomón. (Cartea lui Nehemía 11, 3)


"O trabalho é tão sagrado como a oração". São Padre Pio de Pietrelcina