Encontrados 81 resultados para: GOG

  • El a intrat în sinagogă şi a vorbit cu îndrăzneală timp de trei luni, discutând cu ei şi convingându-i despre cele referitoare la împărăţia lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 19, 8)

  • Eu i-am zis: «Doamne, ei ştiu prea bine că eu îi aruncam în închisoare şi-i legam prin sinagogi pe cei care cred în tine, (Faptele Apostolilor 22, 19)

  • Şi nici în templu, nici în sinagogi, nici într-o cetate nu m-au găsit certându-mă sau provocând răscularea mulţimii. (Faptele Apostolilor 24, 12)

  • Prin toate sinagogile, de multe ori îi pedepseam, îi forţam să aducă blasfemii şi, cuprins de furie, îi persecutam până şi prin cetăţile din afară. (Faptele Apostolilor 26, 11)

  • astfel că Legea a fost pedagogul nostru spre Cristos, ca să fim justificaţi prin credinţă. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 3, 24)

  • Dar de când a venit credinţa, nu mai suntem sub pedagog. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Galaténi 3, 25)

  • „Cunosc strâmtorarea şi sărăcia ta – deși eşti bogat – şi insulta din partea celor care spun că sunt iudei, dar nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 2, 9)

  • Iată, ţi-i dau pe unii din sinagoga Satanei, care se numesc pe sine iudei, şi nu sunt, ci mint! Iată, îi voi face să vină, să se prosterne înaintea ta şi vor recunoaşte că eu te-am iubit! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 3, 9)

  • şi va ieşi ca să înşele naţiunile din cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magóg, şi să le adune pentru război. Numărul lor este ca nisipul mării. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 8)


“Há alegrias tão sublimes e dores tão profundas que não se consegue exprimir com palavras. O silêncio é o último recurso da alma, quando ela está inefavelmente feliz ou extremamente oprimida!” São Padre Pio de Pietrelcina