Mosaico decorativo

Encontrados 1211 resultados para: Drept De Moise

  • Dar cel drept, murind, îi condamnă pe cei nelegiuiţi care trăiesc, iar tinereţea ajunsă repede la desăvârşire [condamnă] bătrâneţea îndelungată a celui nelegiuit. (Cartea Înţelepciunii 4, 16)

  • Atunci, cel drept va sta cu multă îndrăzneală în faţa celor care l-au făcut să sufere şi a celor care au dispreţuit chinurile lui. (Cartea Înţelepciunii 5, 1)

  • Pentru că, fiind slujitori ai domniei lui, nu aţi judecat drept, nu aţi păzit legea şi nu aţi umblat după hotărârea lui Dumnezeu. (Cartea Înţelepciunii 6, 4)

  • să rânduiască lumea în sfinţenie şi dreptate şi să facă judecată cu suflet drept, (Cartea Înţelepciunii 9, 3)

  • Şi lucrările mele vor fi plăcute, voi judeca drept poporul tău şi voi fi vrednic de tronul tatălui meu. (Cartea Înţelepciunii 9, 12)

  • Când pământul a fost inundat din cauza lui, înţelepciunea l-a salvat din nou, cârmuindu-l pe cel drept printr-un biet lemn. (Cartea Înţelepciunii 10, 4)

  • Ea, când neamurile au ajuns la confuzie prin unanimitatea în nelegiuire, l-a recunoscut pe cel drept şi l-a păzit fără prihană pentru Dumnezeu şi l-a menţinut puternic, în ciuda gingăşiei [lui] pentru copil. (Cartea Înţelepciunii 10, 5)

  • Când cei nelegiuiţi erau exterminaţi, ea l-a mântuit pe cel drept ce fugea de focul care cobora peste cele cinci cetăţi. (Cartea Înţelepciunii 10, 6)

  • Ea l-a călăuzit pe cărări drepte pe cel drept care fugea de mânia fratelui, i-a arătat domnia lui Dumnezeu şi i-a dat cunoaşterea celor sfinte, l-a făcut să prospere prin muncă şi a dat împlinire trudei sale. (Cartea Înţelepciunii 10, 10)

  • Fiind drept, guvernezi toate în mod drept. Condamnarea celui care nu merită să fie pedepsit o consideri străină de puterea ta. (Cartea Înţelepciunii 12, 15)

  • L-ai învăţat pe poporul tău, prin astfel de lucrări, că cel drept trebuie să fie iubitor de oameni şi-i faci pe fiii tăi să spere că le dai convertire de păcate. (Cartea Înţelepciunii 12, 19)

  • Şi, înşelându-se şi mai mult pe căile înşelăciunii, au luat drept dumnezei cele necinstite, chiar şi printre fiinţele ruşinoase, fiind minţiţi, pe drept, ca nişte copii nepricepuţi. (Cartea Înţelepciunii 12, 24)


"Proponha-se a exercitar-se nas virtudes". São Padre Pio de Pietrelcina