Encontrados 1184 resultados para: Dintre

  • Din cauza acestor trei plăgi: a focului, a fumului şi a pucioasei, care ieşeau din gurile lor, a murit o treime dintre oameni, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 18)

  • Unul dintre capetele sale era rănit ca de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Atunci, tot pământul, cuprins de uimire, [s-a dus] după Fiară. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 13, 3)

  • Aceştia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, căci sunt feciorelnici. Aceştia îl urmează pe Miel oriunde ar merge. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre oameni ca prim rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 4)

  • Una dintre cele patru fiinţe le-a dat celor şapte îngeri şapte cupe de aur pline cu mânia Domnului Dumnezeu care este viu în vecii vecilor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 15, 7)

  • Şi a venit unul dintre cei şapte îngeri care aveau cele şapte cupe şi a vorbit cu mine, spunându-mi: „Vino, îţi voi arăta judecata desfrânatei celei mari care stă pe ape multe, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 1)

  • Fiara care era şi care nu mai este, chiar ca al optulea [rege] este. El este dintre cei şapte şi merge spre pieire; (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 11)

  • Ceilalţi dintre morţi nu au revenit la viaţă până când s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este învierea cea dintâi. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 5)

  • Şi a venit unul dintre cei şapte îngeri care aveau cele şapte cupe pline cu cele şapte plăgi de pe urmă şi a vorbit cu mine, spunându-mi: „Vino şi-ţi voi arăta Mireasa, soţia Mielului!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 9)


“Não abandone sua alma à tentação, diz o Espírito Santo, já que a alegria do coração é a vida da alma e uma fonte inexaurível de santidade.” São Padre Pio de Pietrelcina