Mosaico decorativo

Encontrados 1293 resultados para: Casă Spirituală

  • Iată, eu construiesc o casă pentru numele Domnului Dumnezeului meu ca să i-o consacru, să ard înaintea lui tămâie aromată, [să aşez] mereu [pâinea] punerii înainte, să aduc arderi de tot dimineaţa şi seara, [să celebrez zilele] de sabát, cele de lună nouă şi sărbătorile Domnului Dumnezeului nostru. Aceasta este [o lege] veşnică în Israél. (Cartea a doua a Cronicilor 2, 3)

  • Casa pe care eu o construiesc este mare, căci Dumnezeul nostru este mai mare decât toţi zeii. (Cartea a doua a Cronicilor 2, 4)

  • Căci cine are puterea să-i construiască o casă când cerurile şi cerurile cerurilor nu-l pot cuprinde? Şi cine sunt eu ca să-i construiesc o casă chiar şi numai ca să ard tămâie înaintea lui? (Cartea a doua a Cronicilor 2, 5)

  • ca să-mi pregătească mult lemn, căci casa pe care o construiesc va fi mare şi minunată! (Cartea a doua a Cronicilor 2, 8)

  • Apoi, Hirám a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israél, care a făcut cerurile şi pământul, pentru că i-a dat regelui Davíd un fiu înţelept, priceput, prudent şi chibzuit, care să construiască o casă pentru Domnul şi o casă pentru domnia lui! (Cartea a doua a Cronicilor 2, 11)

  • A acoperit casa cu pietre preţioase ca ornament. Iar aurul era aur din Parváim. (Cartea a doua a Cronicilor 3, 6)

  • A acoperit casa, grinzile, pragurile, pereţii şi uşile cu aur şi a gravat heruvimi pe pereţi. (Cartea a doua a Cronicilor 3, 7)

  • Hirám a făcut lighenele, lopeţile şi farfuriile. Hirám a terminat de făcut toată lucrarea pe care a avut-o de făcut pentru regele Solomón, pentru casa lui Dumnezeu: (Cartea a doua a Cronicilor 4, 11)

  • oalele, lopeţile şi cazanele. Toate aceste lucruri pe care i le-a făcut regelui Solomón pentru casa Domnului erau din bronz lustruit. (Cartea a doua a Cronicilor 4, 16)

  • Solomón a făcut toate instrumentele pentru casa Domnului: altarul din aur şi mesele pe care erau pâinile punerii înainte; (Cartea a doua a Cronicilor 4, 19)

  • Eu ţi-am zidit o casă înaltă, un sălaş unde să locuieşti pentru totdeauna”. (Cartea a doua a Cronicilor 6, 2)

  • «Din ziua când l-am scos pe poporul meu din ţara Egiptului, n-am ales nicio cetate dintre toate triburile lui Israél ca să-mi zidească o casă unde să fie numele meu şi nu am ales pe nimeni ca să fie conducător peste poporul meu, Israél. (Cartea a doua a Cronicilor 6, 5)


"A sua casa deve ser uma escada para o Céu". São Padre Pio de Pietrelcina