Encontrados 42 resultados para: Basan

  • S-au întors şi au urcat pe drumul spre Basán. Og, regele din Basán, le-a ieşit înainte cu tot poporul lui ca să lupte împotriva lor la Edréi. (Cartea Numerilor 21, 33)

  • Ne-am întors şi am urcat pe drumul care duce la Basán. Og, regele din Basán, ne-a ieşit înainte la luptă, el şi tot poporul lui, la Edréi. (Cartea Deuteronómului 3, 1)

  • În acel timp i-am luat toate cetăţile. Nu a fost nicio cetate pe care să nu o fi luat de la ei: şaizeci de cetăţi, tot ţinutul Argób, care era regatul lui Og din Basán. (Cartea Deuteronómului 3, 4)

  • toate cetăţile din podiş, tot Galaádul şi tot Basánul până la Salcá şi Edréi, cetăţi ale regatului lui Og din Basán. (Cartea Deuteronómului 3, 10)

  • (Numai Og, regele din Basán, mai rămăsese din neamul refaímilor. Patul lui, un pat de fier, nu este oare la Rabá, [cetatea] fiilor lui Amón? Lungimea lui este de nouă cóţi şi lăţimea de patru cóţi, după cotul unui om). (Cartea Deuteronómului 3, 11)

  • Şi anume: Béţer, în pustiu, în podiş, pentru cei din [tribul] lui Rubén; Ramót, în Galaád, pentru cei din [tribul] lui Galaád; şi Gólan, în Basán, pentru cei din [tribul] lui Manáse. (Cartea Deuteronómului 4, 43)

  • Au luat în stăpânire ţara lui şi ţara lui Og, regele din Basán. Aceşti doi regi ai amoréilor erau dincoace de Iordán, spre răsăritul soarelui, (Cartea Deuteronómului 4, 47)

  • Aţi ajuns în locul acesta. Sihón, regele din Heşbón, şi Og, regele din Basán, ne-au ieşit înainte ca să se lupte şi i-am bătut. (Cartea Deuteronómului 29, 6)

  • untul de la vaci şi lapte de la oi, grăsimea mieilor şi a berbecilor din Basán şi a ţapilor, grâul cel mai bun şi i-a dat de băut vin, sânge de strugure. (Cartea Deuteronómului 32, 14)

  • Pentru Dan a zis: „Dan este ca un pui de leu care saltă din Basán”. (Cartea Deuteronómului 33, 22)

  • şi ce le-a făcut celor doi regi ai amoréilor dincolo de Iordán, lui Sihón, regele din Heşbón, şi lui Og, regele din Basán, care era la Aştarót. (Cartea lui Iósue 9, 10)

  • teritoriul lui Og, regele din Basán, un supravieţuitor al refaímilor, care locuia la Aştarót şi la Edréi (Cartea lui Iósue 12, 4)


“Na igreja se fala somente com Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina