Encontrados 1448 resultados para: Adam Până La Noah
După el, Binúi, fiul lui Henadád, a reparat o altă parte, de la casa lui Azaría până la unghi şi până la colţ. (Cartea lui Nehemía 3, 24)
Cei dăruiţi [templului], care locuiau în Ófel, [au reparat] în dreptul Porţii Apelor, spre răsărit şi până la turnul care iese [în afară]. (Cartea lui Nehemía 3, 26)
După ei, cei din Técoa au reparat o altă parte, în dreptul turnului celui mare care iese [în afară] până la zidul de la Ófel. (Cartea lui Nehemía 3, 27)
După el, Malchía, dintre bijutieri, a reparat până la casele celor dăruiţi şi ale negustorilor, în dreptul Porţii Numărătorii şi până la camera de sus din colţ. (Cartea lui Nehemía 3, 31)
(4,6) Dar noi am construit zidul şi toate zidurile au fost terminate până la jumătate. Poporul avea la inimă să lucreze. (Cartea lui Nehemía 3, 38)
Şi duşmanii noştri ziceau: „Nu vor şti şi nu vor vedea [nimic] până când vom ajunge în mijlocul lor: îi vom ucide şi vom face să înceteze lucrarea”. (Cartea lui Nehemía 4, 5)
Aşa făceam lucrarea: jumătate dintre noi purta suliţa de la ivirea zorilor până când apăreau stelele. (Cartea lui Nehemía 4, 15)
Din ziua în care m-a stabilit ca să fiu guvernator în ţara lui Iúda, din anul al douăzecilea şi până în anul al treizeci şi doilea al regelui Artaxérxes, eu şi fraţii mei nu am mâncat pâinea guvernatorului. (Cartea lui Nehemía 5, 14)
şi le-am zis: „Să nu se deschidă porţile Ierusalímului până nu va arde soarele; când ei sunt încă acolo, să închidă uşile şi să le zăvorască; să pună pază dintre locuitorii Ierusalímului, fiecare la paza lui, fiecare în dreptul casei lui!”. (Cartea lui Nehemía 7, 3)
Guvernatorul le-a zis: „Să nu mănânce [nimeni] din lucrurile preasfinte până când nu se va ridica un preot cu Urím şi Tummím”. (Cartea lui Nehemía 7, 65)
[Ésdra] a citit din ea de când s-a luminat până la amiază în piaţa care este înaintea Porţii Apelor, în faţa bărbaţilor, a femeilor şi a celor care puteau să înţeleagă. Urechile întregului popor erau [îndreptate] spre Cartea Legii. (Cartea lui Nehemía 8, 3)
Toată adunarea celor ce se întorseseră din captivitate a făcut corturi şi au locuit în corturi. Fiii lui Israél nu mai făcuseră astfel din zilele lui Iósue, fiul lui Nun, până în ziua aceea. Şi a fost foarte mare bucurie. (Cartea lui Nehemía 8, 17)