Encontrados 1302 resultados para: Țara de moștenire

  • Iacób a ajuns cu bine în cetatea Síhem, care este în ţara Canaán, când a venit din Padán-Arám şi și-a fixat tabăra în faţa cetăţii. (Cartea Genezei 33, 18)

  • Locuiţi cu noi; ţara este înaintea voastră; aşezaţi-vă, faceţi negoţ şi dobândiţi proprietăţi în ea!”. (Cartea Genezei 34, 10)

  • „Oamenii aceştia sunt paşnici cu noi; să se aşeze în ţară şi să facă negoţ în ea; iată, ţara este largă înaintea lor! Noi le vom lua pe fiicele lor de soţii şi pe fiicele noaste le vom da lor. (Cartea Genezei 34, 21)

  • Atunci, Iacób le-a zis lui Simeón şi lui Lévi: „Voi m-ați tulburat făcându-mă urât de cei care locuiau în țară, de canaaneéni şi de ferezéi. Eu am oameni puţini la număr; ei se vor aduna împotriva mea, mă vor lovi şi voi fi nimicit eu şi casa mea”. (Cartea Genezei 34, 30)

  • Iacób a ajuns la Luz, adică la Bétel, care se află în ţara Canaán; [au sosit] el şi tot poporul care era cu el. (Cartea Genezei 35, 6)

  • Ţara pe care le-am dat-o lui Abrahám şi lui Isáac ţi-o voi da ţie: şi descendenței tale de după tine îi voi da ţara”. (Cartea Genezei 35, 12)

  • şi Oholibáma i-a născut pe Ieúş, Ialám şi Córe. Aceştia sunt fiii lui Esáu care i s-au născut în ţara Canaánului. (Cartea Genezei 36, 5)

  • Esáu şi-a luat soţiile, fiii şi fiicele, toate sufletele din casa lui, turmele, toate animalele şi toată agoniseala pe care o adunase în ţara Canaán şi a plecat din fața lui Iacób, fratele său, într-o [altă] ţară. (Cartea Genezei 36, 6)

  • căpetenia Córe, căpetenia Gaetám, căpetenia Amaléc. Acestea sunt căpeteniile lui Elifáz în ţara Edóm. Aceştia sunt fiii Adei. (Cartea Genezei 36, 16)

  • Aceştia sunt fiii lui Reuél, fiul lui Esáu: căpetenia Nahát, căpetenia Zérah, căpetenia Şamá, căpetenia Mizá. Acestea sunt căpeteniile lui Reuél în ţara Edóm. Aceştia sunt fiii lui Basemát, soţia lui Esáu. (Cartea Genezei 36, 17)

  • Dişón, Éţer şi Dişán. Acestea sunt căpeteniile horeilor, fiii lui Seír, în ţara Edóm. (Cartea Genezei 36, 21)

  • căpetenia Dişón, căpetenia Éţer, căpetenia Dişán. Aceştia sunt căpeteniile horeilor, după clanurile lor, în ţara lui Seír. (Cartea Genezei 36, 30)


“No tumulto das paixões terrenas e das adversidades, surge a grande esperança da misericórdia inexorável de Deus. Corramos confiantes ao tribunal da penitência onde Ele, com ansiedade paterna, espera-nos a todo instante.” São Padre Pio de Pietrelcina