Encontrados 26382 resultados para: Şi
Au ridicat deasupra lui o mare grămadă de pietre care este până în ziua de astăzi. Domnul şi-a încetat mânia. De aceea au dat locului aceluia numele de „Valea Acór” până în ziua de azi. (Cartea lui Iósue 7, 26)
Domnul i-a zis lui Iósue: ,,Nu te teme şi nu te înspăimânta! Ia-i cu tine pe toţi oamenii de război, scoală-te, mergi la Ái! Iată, îl dau în mâinile tale pe regele din Ái şi poporul lui, cetatea lui şi ţinutul lui! (Cartea lui Iósue 8, 1)
Să faci [cetăţii] Ái şi regelui ei cum ai făcut Ierihónului şi regelui lui: să păstraţi pentru voi numai prada de război şi animalele! Pune pe cineva care să supravegheze cetatea din spatele ei!”. (Cartea lui Iósue 8, 2)
Iósue s-a sculat cu toţi oamenii de război ca să meargă la Ái. A ales treizeci de mii de bărbaţi viteji şi puternici pe care i-a trimis noaptea (Cartea lui Iósue 8, 3)
şi le-a poruncit: „Aveţi grijă să supravegheaţi cetatea din spatele cetăţii; nu vă îndepărtaţi prea mult de cetate şi fiţi pregătiţi cu toţii! (Cartea lui Iósue 8, 4)
Eu şi tot poporul care este cu mine ne vom apropia de cetate. Când ei vor ieşi în întâmpinarea noastră, ca prima dată, noi vom fugi dinaintea lor. (Cartea lui Iósue 8, 5)
Ei vor ieşi după noi, iar noi îi vom atrage departe de cetate. Ei vor spune: «Ei fug dinaintea noastră ca şi prima dată»; iar noi vom fugi dinaintea lor. (Cartea lui Iósue 8, 6)
Voi să ieşiţi atunci din locul unde supravegheaţi şi să luaţi în stăpânire cetatea! Domnul Dumnezeul vostru o dă în mâna voastră. (Cartea lui Iósue 8, 7)
Iósue i-a trimis, iar ei s-au dus la locul de supraveghere; s-au aşezat între Bétel şi Ái, la vest de Ái. Iósue a rămas în noaptea aceea în mijlocul poporului. (Cartea lui Iósue 8, 9)
Iósue s-a sculat dis-de-dimineaţă, a inspectat poporul şi au mers el şi bătrânii lui Israél înaintea poporului, spre Ái. (Cartea lui Iósue 8, 10)
Toţi oamenii de luptă care erau cu el au mers, s-au apropiat şi au venit în faţa cetăţii. Şi-au fixat tabăra la nord de Ái; o vale era între ei şi Ái. (Cartea lui Iósue 8, 11)
[Iósue] a luat circa cinci mii de oameni şi i-a pus supraveghetori între Bétel şi Ái, la vest de cetate. (Cartea lui Iósue 8, 12)