Encontrados 26382 resultados para: Şi
Dacă nu primeşte pacea cu tine şi vrea să facă război cu tine, atunci s-o asediezi. (Cartea Deuteronómului 20, 12)
Domnul Dumnezeul tău ţi-o va da în mâinile tale şi să treci prin ascuţişul sabiei pe toţi cei de parte bărbătească! (Cartea Deuteronómului 20, 13)
Dar să iei pentru tine femeile, copiii, animalele şi tot ce va mai fi în cetate, toată prada! Să mănânci toată prada duşmanilor tăi pe care ţi-i va da Domnul Dumnezeul tău! (Cartea Deuteronómului 20, 14)
Aşa să faci tuturor cetăţilor care sunt foarte îndepărtate de tine şi care nu fac parte din cetăţile acelor popoare! (Cartea Deuteronómului 20, 15)
Dar în cetăţile popoarelor acelea pe care ţi le dă Domnul ca moştenire, să nu laşi în viaţă nimic din ce are suflare, (Cartea Deuteronómului 20, 16)
ci să-i nimiceşti pe hetéi, pe amoréi, pe canaaneéni, pe ferezéi, pe hevéi şi pe iebuséi, după cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, (Cartea Deuteronómului 20, 17)
ca să nu vă înveţe să faceţi după toate lucrurile lor abominábile pe care le fac faţă de dumnezeii lor şi să păcătuiţi împotriva Domnului Dumnezeului vostru! (Cartea Deuteronómului 20, 18)
Când vei asedia o cetate luptând împotriva ei mai multe zile ca să o cucereşti, să nu tai pomii ei lovindu-i cu securea, pentru că poţi să mănânci din ei, şi să nu-i tai! Sunt oare oameni pomii câmpului, ca să vină înaintea ta când îi asediezi? (Cartea Deuteronómului 20, 19)
Numai copacii pe care-i cunoşti că nu sunt pomi [buni] de mâncat, pe aceştia poţi să-i tai şi să-i dobori şi să faci întărituri împotriva cetăţii care face război cu tine până va cădea. (Cartea Deuteronómului 20, 20)
Dacă s-ar găsi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ca să-l iei în stăpânire un cadavru căzut pe câmp, fără să se ştie cine l-a lovit, (Cartea Deuteronómului 21, 1)
să iasă bătrânii tăi şi judecătorii tăi să se ducă să măsoare [distanţa] până la cetăţile care sunt în preajma cadavrului! (Cartea Deuteronómului 21, 2)
Din cetatea care este cea mai apropiată de cadavru, bătrânii acelei cetăţi să ia o juncă cu care încă nu s-a muncit şi care nu a fost pusă la jug! (Cartea Deuteronómului 21, 3)