Mosaico decorativo

Encontrados 26382 resultados para: Şi

  • A ieşit un foc de la Domnul şi i-a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia. (Cartea Numerilor 16, 35)

  • „Spune-i lui Eleazár, fiul lui Áaron, preotul, să scoată cădelniţele din foc şi să arunce focul din ele, căci sunt sfinţite (Cartea Numerilor 17, 2)

  • Eleazár, preotul, a luat cădelniţele din bronz pe care le aduseseră cei arşi şi a făcut din ele plăci pentru acoperirea altarului. (Cartea Numerilor 17, 4)

  • Este un semn de aducere aminte pentru fiii lui Israél pentru ca niciun străin, care nu este din descendenţa lui Áaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului şi să nu i se întâmple ca lui Córe şi cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise. (Cartea Numerilor 17, 5)

  • A doua zi, toată adunarea fiilor lui Israél a murmurat împotriva lui Moise şi împotriva lui Áaron zicând: „Voi aţi omorât poporul Domnului!”. (Cartea Numerilor 17, 6)

  • Pe când se strângea adunarea împotriva lui Moise şi împotriva lui Áaron şi s-au îndreptat spre cortul întâlnirii, iată că norul l-a acoperit şi gloria Domnului s-a arătat. (Cartea Numerilor 17, 7)

  • Atunci Moise şi Áaron au venit înaintea cortului întâlnirii. (Cartea Numerilor 17, 8)

  • Şi Domnul i-a vorbit lui Moise: (Cartea Numerilor 17, 9)

  • „Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări şi-i voi nimici într-o clipă!”. Ei au căzut cu faţa la pământ. (Cartea Numerilor 17, 10)

  • Moise i-a zis lui Áaron: „Ia cădelniţa, pune în ea foc de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare şi fă ispăşire pentru ei; căci a izbucnit mânia Domnului şi a început flagelul”. (Cartea Numerilor 17, 11)

  • Áaron a luat cădelniţa, după cum zisese Moise, şi a alergat în mijlocul adunării; şi iată că începuse flagelul în popor. El a pus tămâia şi a făcut ispăşire pentru popor. (Cartea Numerilor 17, 12)

  • A stat între cei morţi şi între cei vii şi flagelul a încetat. (Cartea Numerilor 17, 13)


"Na igreja se fala somente com Deus." São Padre Pio de Pietrelcina