Mosaico decorativo

Encontrados 26382 resultados para: Şi

  • Broaştele se vor întoarce de la tine şi din casele tale, de la slujitorii tăi şi de la poporul tău; numai în Fluviu vor mai rămâne”. (Cartea Exodului 8, 7)

  • Moise şi Áaron au ieşit de la Faraón. Moise a strigat către Domnul cu privire la broaştele pe care le adusese asupra lui Faraón. (Cartea Exodului 8, 8)

  • Domnul a făcut după cuvântul lui Moise; au murit broaştele de prin case, de prin curţi şi de pe câmpii. (Cartea Exodului 8, 9)

  • Şi le-au adunat grămezi-grămezi şi ţara s-a umplut de miros urât. (Cartea Exodului 8, 10)

  • Faraón a văzut că i s-a dat răgaz şi şi-a împietrit inima şi n-a ascultat de ei, după cum spusese Domnul. (Cartea Exodului 8, 11)

  • Domnul i-a zis lui Moise: ,,Spune-i lui Áaron: «Întinde-ţi toiagul şi loveşte praful pământului și va deveni tânţari în toată ţara Egiptului!»!”. (Cartea Exodului 8, 12)

  • Aşa au făcut. Áaron şi-a întins mâna cu toiagul lui şi a lovit ţărâna pământului şi s-au ivit ţânţari pe oameni şi pe animale. Toată ţărâna pământului a devenit ţânţari în toată ţara Egiptului. (Cartea Exodului 8, 13)

  • Dar şi magii au încercat să facă la fel prin vrăjitoriile lor şi să aducă ţânţari, dar n-au putut. Şi au fost ţânţari pe oameni şi pe animale. (Cartea Exodului 8, 14)

  • Magii i-au zis lui Faraón: ,,Acesta este degetul lui Dumnezeu!”. Dar s-a împietrit inima lui Faraón şi n-a ascultat de ei, după cum spusese Domnul. (Cartea Exodului 8, 15)

  • Domnul i-a zis lui Moise: ,,Scoală-te dis-de-dimineaţă şi stai înaintea lui Faraón! Şi, iată, când va ieşi la apă, să-i spui: «Aşa vorbeşte Domnul: ‹Lasă poporul meu [să plece] ca să-mi slujească!. (Cartea Exodului 8, 16)

  • Pentru că, dacă nu vei lăsa poporul meu [să plece], iată, eu voi trimite tăuni împotriva ta, împotriva slujitorilor tăi, împotriva poporului tău şi împotriva caselor tale! Şi se vor umple de tăuni casele egipténilor şi pământul pe care sunt ei. (Cartea Exodului 8, 17)

  • Şi în ziua aceea voi deosebi ţinutul Goşén, unde stă poporul meu: acolo nu vor fi tăuni, pentru ca să cunoşti că eu, Domnul, sunt în mijlocul ţării. (Cartea Exodului 8, 18)


"Para mim, Deus está sempre fixo na minha mente e estampado no meu coração." São Padre Pio de Pietrelcina