Encontrados 65 resultados para: începutul

  • Şi Domnul a zis: „Iată, toţi sunt de un popor şi de o vorbire; acesta este numai începutul a ceea ce vor să facă. De acum înainte nimic nu-i va împiedica să facă tot ceea ce şi-au pus în gând să facă. (Cartea Genezei 11, 6)

  • Rubén, întâiul meu născut, tu, puterea mea şi începutul vigorii mele, culme de mândrie şi culme de putere, (Cartea Genezei 49, 3)

  • Domnul le-a zis lui Moise şi lui Áaron în ţara Egiptului: 2,,Luna aceasta să fie pentru voi începutul lunilor; ea să fie pentru voi întâia între lunile anului! (Cartea Exodului 12, 1)

  • La începutul lunilor voastre, să aduceţi ca ardere de tot Domnului doi viţei, un berbec şi şapte miei de un an, fără cusur! (Cartea Numerilor 28, 11)

  • Este o ţară asupra căreia veghează Domnul Dumnezeul tău şi ochii Domnului Dumnezeului tău sunt asupra ei de la începutul anului şi până la sfârşitul lui. (Cartea Deuteronómului 11, 12)

  • Ghedeón şi cei o sută de oameni care erau cu el au ajuns la marginea taberei la începutul străjii de la miezul nopţii, imediat după ce i-au instalat pe străjeri. Au sunat din trâmbiţă şi au spart urcioarele pe care le aveau în mână. (Cartea Judecătorilor 7, 19)

  • La începutul anului, când ieşeau regii [la luptă], Davíd i-a trimis pe Ióab şi pe slujitorii săi care erau cu el, i-au prădat pe fiii lui Amón şi au asediat [cetatea] Rabá. Davíd însă locuia la Ierusalím. (Cartea a doua a lui Samuél 11, 1)

  • I-au dat în mâna celor din Gabaón, care i-au spânzurat pe munte înaintea Domnului. Au murit toţi cei şapte împreună. Au fost ucişi în primele zile ale secerişului, la începutul secerişului orzului. (Cartea a doua a lui Samuél 21, 9)

  • Riţpá, fiica lui Aiá, a luat un sac şi l-a întins pentru ea lângă stâncă de la începutul seceratului până când a căzut ploaie din cer peste ei. Nu a lăsat să se aşeze peste ei nici păsările cerului ziua, nici animalele câmpului noaptea. (Cartea a doua a lui Samuél 21, 10)

  • Elizéu a murit şi a fost îngropat. Nişte cete din Moáb au venit în ţară la începutul anului. (Cartea a doua a Regilor 13, 20)

  • Au asediat-o de la începutul anului al treilea până în anul al şaselea al lui Ezechía, adică al nouălea an al lui Oséa, regele lui Israél, şi au capturat Samaría. (Cartea a doua a Regilor 18, 10)

  • La începutul anului [următor], când regii ies [la luptă], Ióab a scos vitejii armatei şi a pustiit ţara fiilor lui Amón. A venit şi a asediat Rabá în timp ce Davíd era la Ierusalím. Ióab a lovit Rabá şi a distrus-o. (Cartea întâi a Cronicilor 20, 1)


“Lembre-se de que você tem no Céu não somente um pai, mas também uma Mãe”. São Padre Pio de Pietrelcina