Encontrados 14 resultados para: începând

  • El a controlat începând cu cel mai în vârstă şi sfârşind cu cel mai tânăr. Cupa a fost găsită în sacul lui Beniamín. (Cartea Genezei 44, 12)

  • Să fie uniţi la un loc, începând de jos, şi bine legaţi în partea de sus cu un cerc; astfel să fie amândoi [stâlpii] la cele două unghiuri! (Cartea Exodului 26, 24)

  • Fiii lui Israél s-au dezbrăcat de hainele de sărbătoare, începând de la muntele Hóreb. (Cartea Exodului 33, 6)

  • au fost uniţi la un loc, începând de jos, şi bine legaţi în partea de sus cu un cerc; astfel au fost amândoi [stâlpii] la cele două unghiuri. (Cartea Exodului 36, 29)

  • Să calculeze împreună cu cel care l-a cumpărat, începând de la anul în care s-a vândut până la anul jubiliar; iar preţul vânzării sale să fie potrivit cu numărul anilor, al zilelor unui muncitor tocmit care este la el. (Cartea Leviticului 25, 50)

  • Hotarul vostru spre nord să-l trasaţi începând de la Marea cea Mare, până la muntele Hor! (Cartea Numerilor 34, 7)

  • Când s-a lăsat seara, stăpânul viei i-a spus administratorului său: «Cheamă lucrătorii şi dă-le plata, începând de la cei din urmă şi până la cei dintâi!». (Evanghelia după sf. Matei 20, 8)

  • Dar ei insistau, spunând: „Răzvrăteşte poporul învăţând prin toată Iudéea, începând din Galiléea şi până aici”. (Evanghelia după sf. Luca 23, 5)

  • Şi, începând de la Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el. (Evanghelia după sf. Luca 24, 27)

  • şi să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile. Începând din Ierusalím, (Evanghelia după sf. Luca 24, 47)

  • Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. (Evanghelia după sf. Ioan 8, 9)

  • începând de la botezul lui Ioan până în ziua în care a fost înălţat de la noi, să devină martor al învierii lui împreună cu noi”. (Faptele Apostolilor 1, 22)


“A ingenuidade e’ uma virtude, mas apenas ate certo ponto; ela deve sempre ser acompanhada da prudência. A astúcia e a safadeza, por outro lado, são diabólicas e podem causar muito mal.” São Padre Pio de Pietrelcina