Mosaico decorativo

Encontrados 1561 resultados para: Înaintea

  • Lucrul acesta a fost spre păcat: poporul se ducea înaintea unui [viţel] până la Dan. (Cartea întâi a Regilor 12, 30)

  • am smuls domnia de la casa lui Davíd şi ţi-am dat-o ţie; dar nu ai fost ca slujitorul meu Davíd, care a păzit poruncile mele şi m-a urmat cu toată inima lui, făcând numai ce este drept înaintea ochilor mei. (Cartea întâi a Regilor 14, 8)

  • Ai făcut mai rău decât toţi cei care au fost înaintea ta: te-ai dus să-ţi faci alţi dumnezei şi chipuri turnate ca să mă mânii şi m-ai dat la spatele tău. (Cartea întâi a Regilor 14, 9)

  • Iúda a făcut ceea ce este rău înaintea Domnului; ei au provocat gelozia lui prin păcatele pe care le-au săvârşit mai mult decât o făcuseră părinţii lor. (Cartea întâi a Regilor 14, 22)

  • El a imitat în toate păcatele pe care le-a făcut tatăl său înaintea lui; inima nu i-a fost întru totul cu Domnul, cum a fost inima lui Davíd, tatăl său. (Cartea întâi a Regilor 15, 3)

  • El a făcut ceea ce este rău înaintea Domnului şi a umblat pe calea lui Ieroboám, în păcatul prin care l-a făcut pe Israél să păcătuiască. (Cartea întâi a Regilor 15, 34)

  • Omrí a făcut ceea ce este rău înaintea Domnului: a făcut mai rău decât toţi cei dinaintea lui. (Cartea întâi a Regilor 16, 25)

  • Şi, ca şi cum ar fi fost puţin că a mers în păcatele lui Ieroboám, fiul lui Nebát, a luat-o de soţie pe Izabéla, fiica lui Etbáal, regele sidoniénilor, i-a slujit lui Báal şi s-a prosternat înaintea lui. (Cartea întâi a Regilor 16, 31)

  • Aháb a făcut o Aşéră. Aháb a continuat să îl mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israél mai mult decât toţi regii lui Israél care fuseseră înaintea lui. (Cartea întâi a Regilor 16, 33)

  • Mâna Domnului a venit peste Ilíe. Şi-a încins coapsele şi a alergat înaintea lui Aháb până la intrarea în Izreél. (Cartea întâi a Regilor 18, 46)

  • Dar am păstrat în Israél şapte mii [de oameni] ai căror genunchi nu s-au plecat înaintea lui Báal şi ale căror guri nu l-au sărutat”. (Cartea întâi a Regilor 19, 18)

  • [Ilíe] a plecat de acolo şi l-a găsit pe Elizéu, fiul lui Şafát. El ara cu douăsprezece perechi de boi înaintea lui, iar el era cu a douăsprezecea [pereche]. Ilíe a trecut pe lângă el şi şi-a aruncat mantaua peste el. (Cartea întâi a Regilor 19, 19)


"Nas tentações, combata com coragem! Nas quedas, humilhe-se mas não desanime!" São Padre Pio de Pietrelcina