Encontrados 13472 resultados para: Îi
Multe astfel [de lucruri] au văzut ochii mei şi urechea mea a auzit [lucruri] şi mai grave decât acestea. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 16, 5)
[Domnul] nu i-a iertat pe giganţii din vechime care s-au ridicat prin forţa lor. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 16, 7)
Nu a avut milă de neamul pierzării care s-a exaltat prin păcatele sale. Toate acestea le-a făcut pentru neamurile cu inima împietrită şi pentru mulţimea sfinţilor săi nu a fost mângâiat. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 16, 9)
Tot aşa cu cei şase sute de mii de pedestraşi care s-au adunat împreună în împietrirea inimii lor. Biciuind, îndurându-se, lovind, vindecând, Domnul i-a păstrat în milă şi educaţie. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 16, 10)
Întregii creaţii i-a dezvăluit îndurarea sa, iar lumina lui şi întunericul le-a împărţit oamenilor. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 16, 16)
Tot la fel şi munţii, şi temeliile pământului vor tremura de spaimă când el va privi la ele. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 16, 19)
Faptele dreptăţii, cine le va vesti sau cine le va aştepta? Alianţa lui este departe. Aprecierea tuturor va fi la sfârşit. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 16, 22)
Acestea le gândeşte cel cu inima mică, iar bărbatul necugetat şi rătăcit se gândeşte la nebunii. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 16, 23)
A ordonat pe veci lucrările lui şi începuturile lor pentru generaţiile lor: nu au flămânzit, nu au obosit şi nu au încetat de la lucrările lor. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 16, 27)
El a acoperit faţa [pământului] cu tot felul de fiinţe vii şi în el se vor întoarce. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 16, 30)
I-a umplut de cunoaşterea înţelegerii şi le-a arătat cele bune şi cele rele. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 17, 7)
ca să povestească măreţiile faptelor lui. (Cartea lui Ben Siráh (=Ecleziasticul) 17, 9)