Encontrados 13472 resultados para: Îi
Adu-ţi aminte, Doamne, de fiii lui Edóm, care, în ziua Ierusalímului, ziceau: „Dărâmaţi-l! Dărâmaţi-l până la temelii!”. (Cartea Psalmilor 137, 7)
Fiică a Babilónului devastator, fericit cel care îţi va întoarce [răul] pe care l-ai făcut! (Cartea Psalmilor 137, 8)
Fericit cel care-ţi va smulge pruncii şi-i va zdrobi de stâncă! (Cartea Psalmilor 137, 9)
Al lui Davíd. Te laud, Doamne, din toată inima, [pentru că ai ascultat cuvintele gurii mele]. Îţi cânt înaintea îngerilor. (Cartea Psalmilor 138, 1)
Toţi regii pământului, Doamne, te vor lăuda când vor auzi cuvintele gurii tale. (Cartea Psalmilor 138, 4)
ştii când mă aşez şi când mă scol; pătrunzi de departe intenţiile mele; (Cartea Psalmilor 139, 2)
Pentru că tu ai format rărunchii mei, m-ai ţesut în sânul mamei mele. (Cartea Psalmilor 139, 13)
Ochii tăi m-au văzut înainte de a mă naşte şi în cartea ta îmi erau scrise toate; zilele erau fixate pe când nu era niciuna dintre ele. (Cartea Psalmilor 139, 16)
Cât de adânci sunt, pentru mine, gândurile tale, Dumnezeule, de necuprins, principiile lor! (Cartea Psalmilor 139, 17)
Cu ură desăvârşită îi urăsc, ca şi cum ar fi duşmanii mei. (Cartea Psalmilor 139, 22)
Cei mândri mi-au pregătit laţuri în ascuns şi mi-au întins funii ca o plasă, mi-au aşezat capcane pe cărare. Sélah (Cartea Psalmilor 140, 6)
I-am spus Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu; ascultă, Doamne, glasul rugăciunii mele!”. (Cartea Psalmilor 140, 7)