Encontrados 13472 resultados para: Îi
Să se întoarcă înapoi, din cauza ruşinii lor, cei care îmi spun: „Aha! Aha!”! (Cartea Psalmilor 70, 4)
Fii pentru mine stâncă şi cetate de refugiu, spre care mi-ai poruncit să merg mereu ca să mă mântuieşti, pentru că [numai] tu eşti stânca mea şi cetatea mea de apărare. (Cartea Psalmilor 71, 3)
Nu mă respinge în timpul bătrâneţii [mele]; nu mă părăsi când mi se termină puterile! (Cartea Psalmilor 71, 9)
Căci duşmanii mei vorbesc împotriva mea şi cei care pândesc sufletul meu se sfătuiesc împreună: (Cartea Psalmilor 71, 10)
Și el va judeca poporul tău cu dreptate şi pe săracii tăi cu judecată. (Cartea Psalmilor 72, 2)
Munţii să aducă pacea pentru popor şi dealurile, dreptatea. (Cartea Psalmilor 72, 3)
El va face judecată celor săraci din popor şi-i va mântui pe fiii sărmanilor, dar îl va zdrobi pe asupritor. (Cartea Psalmilor 72, 4)
În faţa lui se vor pleca locuitorii pustiului, iar vrăjmaşii lui vor linge ţărâna. (Cartea Psalmilor 72, 9)
Regii din Tarşíş şi ai insulelor vor oferi daruri, regii din Séba şi din Sába vor aduce tribut. (Cartea Psalmilor 72, 10)
Toţi regii se vor prosterna înaintea lui, toate popoarele îl vor sluji. (Cartea Psalmilor 72, 11)
Dar mie, cât pe ce să mi se poticnească picioarele, puţin [a lipsit] să-mi alunece paşii, (Cartea Psalmilor 73, 2)
Iată, aceştia sunt nelegiuiţii: liniştiţi întotdeauna, acumulează bogăţii! (Cartea Psalmilor 73, 12)