Encontrados 13472 resultados para: Îi
Dar el a devastat toate templele, le-a tăiat pădurile sacre, căci îi fusese dat să-i nimicească pe toţi zeii pământului, ca numai lui Nabucodonosór să-i aducă cult toate popoarele, limbile şi triburile şi să-l invoce ca pe Dumnezeu. (Cartea Iudítei 3, 8)
A venit la Esdrelón, aproape de Dotáia, care se află în faţa marelui lanţ muntos al Iudéii. (Cartea Iudítei 3, 9)
Fiii lui Israél care locuiau în Iudéea au auzit toate cele pe care le făcuse Holoférn, comandantul suprem al lui Nabucodonosór, regele asiriénilor, tuturor popoarelor şi modul cum le-a devastat toate templele şi le-a distrus. (Cartea Iudítei 4, 1)
Tocmai se întorseseră din captivitate şi tot poporul Iudéii abia se adunase la un loc, iar obiectele, altarul şi templul care a fost profanat fuseseră sfinţite. (Cartea Iudítei 4, 3)
Au ocupat toate vârfurile munţilor înalţi şi au întărit satele care erau acolo; au strâns provizii pentru pregătirea războiului, fiindcă lanurile lor fuseseră secerate de curând. (Cartea Iudítei 4, 5)
spunându-le să ocupe trecătorile munţilor, pentru că prin ele era intrarea în Iudéea şi era uşor să-i oprească pe cei care înaintau, trecerea fiind strâmtă, numai pentru doi oameni. (Cartea Iudítei 4, 7)
Fiii lui Israél au făcut după cum le-au poruncit Ioachím, marele preot, şi sfatul bătrânilor întregului popor al lui Israél, care stăteau în Ierusalím. (Cartea Iudítei 4, 8)
Ei, soţiile lor şi copiii lor, animalele lor, străinii, muncitorii şi cei cumpăraţi cu argint şi-au încins coapsele cu sac. (Cartea Iudítei 4, 10)
Toţi bărbaţii lui Israél, femeile şi copiii care locuiau în Ierusalím au căzut cu faţa la pământ înaintea templului, şi-au presărat cenuşă pe cap şi s-au încins cu saci înaintea Domnului. (Cartea Iudítei 4, 11)
Au învăluit altarul cu sac şi au strigat către Dumnezeul lui Israél împreună, cu insistenţă, ca să nu dea copiii lor să fie nimiciţi, femeile lor să fie răpite, cetăţile moştenirii lor să fie distruse şi cele sfinte ale lor să fie profanate şi să devină bucuria răutăcioasă a popoarelor. (Cartea Iudítei 4, 12)
Ioachím, marele preot, şi toţi preoţii care stăteau înaintea Domnului şi cei care slujeau Domnului, având coapsele încinse cu sac, aduceau arderea de tot continuă, rugăciunile şi darurile de bunăvoie ale poporului. (Cartea Iudítei 4, 14)
Aveau cenuşă pe turbanele lor şi strigau către Domnul din toată puterea, ca să-i viziteze spre binele întregii case a lui Israél. (Cartea Iudítei 4, 15)