Encontrados 13472 resultados para: Îi
Omul a făcut cum îi poruncise Iosíf: i-a făcut pe bărbaţi să intre în casa lui Iosíf. (Cartea Genezei 43, 17)
Oamenii s-au temut, deoarece au fost conduşi în casa lui Iosíf, şi au zis: „Din pricina argintului pus înapoi în sacii noştri mai înainte am fost aduşi aici; vrea să se năpustească peste noi, să se arunce asupra noastră ca să ne ia sclavi, cu tot cu măgarii noştri”. (Cartea Genezei 43, 18)
Apoi, când am ajuns la locul de popas, ne-am deschis sacii şi, iată, argintul fiecăruia era la gura sacului său, [argintul nostru] după greutatea lui, şi l-am adus înapoi în mâna noastră. (Cartea Genezei 43, 21)
Am adus cu noi alt argint ca să cumpărăm grâne. Nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri”. (Cartea Genezei 43, 22)
Iosíf a ridicat ochii şi l-a văzut pe Beniamín, fratele său, fiul mamei sale, şi a zis: „Acesta este fratele vostru cel tânăr, despre care mi-aţi vorbit?”. Şi a adăugat: „Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!”. (Cartea Genezei 43, 29)
Iosíf a ieşit în grabă, căci s-a simţit mişcat în interior în faţa fratelui său şi îi venea să plângă. A intrat într-o încăpere şi a plâns acolo. (Cartea Genezei 43, 30)
Şi i-au pus lui de o parte, lor de o parte, iar egipténilor care mâncau cu el deoparte; căci egipténii nu puteau să stea la masă cu evreii, fiindcă lucrul acesta era un lucru abominábil pentru egipténi. (Cartea Genezei 43, 32)
Ei s-au aşezat în faţa lui: după vârsta lor, de la cel dintâi născut, după dreptul lui de întâi-născut, şi până la cel mai tânăr, după tinereţea lui; şi oamenii aceia se uitau cu mirare unul la altul. (Cartea Genezei 43, 33)
Le-a adus porţii din [bucatele] care erau înaintea lui; iar porţia lui Beniamín era de cinci ori mai mare decât porţia tuturor celorlalţi. Au băut şi s-au veselit împreună cu el. (Cartea Genezei 43, 34)
[Iosíf] a poruncit mai-marelui casei lui, zicând: „Umple cu provizii sacii oamenilor acestora, atât cât vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său. (Cartea Genezei 44, 1)
Iar pocalul meu, cupa de argint, s-o pui la gura sacului celui mai tânăr împreună cu argintul pentru grâul lui”. Şi acela a făcut după cum îi spusese Iosíf. (Cartea Genezei 44, 2)
Dimineaţa, când s-a făcut lumină, oamenii au fost lăsaţi să plece, ei şi măgarii lor. (Cartea Genezei 44, 3)