Mosaico decorativo

Encontrados 13472 resultados para: Îi

  • I-au zis lui Moise: „Slujitorii tăi au făcut calculul bărbaţilor de război care au fost sub mâna noastră şi nu lipseşte niciunul dintre noi. (Cartea Numerilor 31, 49)

  • Tot aurul pentru darul ridicat pe care l-au oferit Domnului a fost: şaisprezece mii şapte sute cincizeci de sícli de la căpeteniile peste o mie şi de la căpeteniile peste o sută. (Cartea Numerilor 31, 52)

  • Oamenii de război prădaseră fiecare pentru sine. (Cartea Numerilor 31, 53)

  • Moise şi preotul Eleazár au luat aurul de la căpeteniile peste o mie şi peste o sută şi l-au adus în cortul întâlnirii, ca memorial pentru fiii lui Israél înaintea Domnului. (Cartea Numerilor 31, 54)

  • Fiii lui Rubén şi fiii lui Gad aveau o mare mulţime de animale şi au văzut că ţara lui Iazér şi ţara Galaádului erau un loc bun pentru animale. (Cartea Numerilor 32, 1)

  • Fiii lui Gad şi fiii lui Rubén au venit la Moise, la preotul Eleazár şi la căpeteniile adunării şi le-au zis: (Cartea Numerilor 32, 2)

  • ţara pe care a lovit-o Domnul înaintea adunării lui Israél este un loc bun pentru animale. Şi slujitorii tăi au vite”. (Cartea Numerilor 32, 4)

  • Au spus: „Dacă am aflat bunăvoinţă în ochii tăi, să fie dat ţinutul acesta slujitorilor tăi spre a-l stăpâni. Nu ne trece dincolo de Iordán”. (Cartea Numerilor 32, 5)

  • Moise le-a spus fiilor lui Gad şi fiilor lui Rubén: „Fraţii voştri să meargă la război şi voi să rămâneţi aici? (Cartea Numerilor 32, 6)

  • Pentru ce vreţi să descurajaţi inima fiilor lui Israél şi să-i faceţi să nu treacă în ţara pe care le-o dă Domnul? (Cartea Numerilor 32, 7)

  • Aşa au făcut şi părinţii voştri când i-am trimis din Cádeş-Barnéa să vadă ţara. (Cartea Numerilor 32, 8)

  • S-au dus până la valea Eşcól; au văzut ţara şi au descurajat inima fiilor lui Israél, ca să nu intre în ţara pe care le-o dă Domnul. (Cartea Numerilor 32, 9)


"Que Jesus reine sempre soberano no seu coração." São Padre Pio de Pietrelcina