Encontrados 13472 resultados para: Îi
Căci dacă Dumnezeu nu i-a cruţat pe îngerii care păcătuiseră, ci i-a alungat în iad, în adâncurile întunericului, ca să fie ţinuţi pentru judecată; (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 4)
dacă nu a cruţat lumea din vechime, ci l-a păstrat pe Nóe, împreună cu alţi şapte, ca vestitor al dreptăţii în timp ce a dezlănţuit potopul peste lumea celor nelegiuiţi; (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 5)
atunci Domnul ştie să-i salveze din încercare pe cei evlavioşi, iar pe cei nedrepţi să-i ţină până în ziua judecăţii ca să-i pedepsească, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 9)
mai ales pe aceia care urmează poftele necurate ale trupului, dispreţuind autoritatea Domnului. Îndrăzneţi, încrezuţi, ei nu se sfiesc să insulte fiinţele măreţe, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 10)
în timp ce îngerii, deşi mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nicio judecată blasfemă împotriva lor. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 11)
Dar aceştia, ca nişte animale fără minte, sortite din fire capturării şi pieirii, defăimând cele ce nu cunosc, vor pieri de aceeaşi pieire ca şi ele, (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 12)
îndurând nedreptatea ca plată a nedreptăţii. Ei consideră o fericire destrăbălarea în plină zi; murdari şi infami, ei îşi găsesc desfătarea în seducţiile lor când petrec cu voi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 13)
Le curg ochii după desfrânate şi nu se satură de păcat; seduc sufletele şovăitoare; inima lor este deprinsă la lăcomie. Copii blestemaţi! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 14)
Într-adevăr, dacă, după ce au fugit de întinările lumii prin cunoaşterea Domnului nostru şi a Mântuitorului Isus Cristos, sunt din nou înlănţuiţi şi învinşi de acestea, starea de pe urmă devine pentru ei mai rea decât cea dintâi. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 20)
Căci ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese încredinţată. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 2, 21)
Aduceţi-vă aminte de cuvintele prezise de sfinţii profeţi şi de porunca Domnului şi Mântuitorului dată prin apostolii voştri! (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 2)
Mai înainte de toate, să ştiţi că vor veni în zilele de pe urmă batjocoritori sarcastici care umblă după propriile lor pofte (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 3, 3)